Comisia Europeană a adoptat astăzi decizia de echivalare a certificatelor COVID-19 emise în R. Moldova cu cele din cadrul sistemului certificatului digital al Uniunii Europene.
Astfel, din 16 noiembrie, certificatele moldovenești vor fi tratate la fel ca cele eliberate în UE.
Anunțul a fost făcut de către ministrul de Externe de la Chișinău, Nicu Popescu, aflat într-o vizită la Bruxelles.
Decizia se referă la toate cele 3 tipuri de certificate emise în R. Moldova : certificatul de vaccinare, certificatul de recuperare și certificatul de testare.
Potrivit șefului diplomației moldovenești, ”certificatul digital național COVID-19 va facilita libera circulație peste hotare în statele membre ale Uniunii Europene, în condiții de siguranță, pe perioada pandemiei”.
Portalul ER NEWS amintește că din 14 iunie 2021, când Parlamentul European și Consiliul au adoptat Regulamentul referitor la certificatul digital al UE privind COVID și până în prezent, statele membre ale UE au eliberat peste 591 de milioane de certificate digitale ale UE privind COVID.
Covid-19: Peste 591 de milioane de certificate digitale eliberate de țările UE
20 de state membre ale UE utilizează, de asemenea, certificatul digital al UE privind COVID în scopuri interne, cum ar fi accesul la evenimente de amploare și în restaurante, cinematografe și muzee, cu o bază juridică națională suplimentară.
Până în prezent, 16 țări (și teritorii) din afara UE au aderat la sistemul de certificate digitale ale UE privind COVID. Este vorba de:
• Albania
• Andorra
• Elveția
• Insulele Feroe
• Israel
• Islanda
• Liechtenstein
• Maroc
• Monaco
• Macedonia de Nord
• Norvegia
• Panama
• San Marino
• Turcia
• Ucraina
• Vatican
Certificatele COVID eliberate în aceste 16 țări (și teritorii) sunt acceptate în UE în aceleași condiții ca și certificatul digital al UE privind COVID. În mod similar, certificatul digital al UE privind COVID este acceptat de aceste 16 țări.