Un segment de autostradă din centrul Portugaliei s-a prăbuşit. Sunt victime

Un segment din autostrada între localităţile Borba şi Vila Vicosa din centrul Portugaliei s-a prăbuşit luni din cauza ploilor abundente, în urma incidentului decedând două persoane, iar alte patru sunt date dispărute, informează site-ul cotidianului El Pais.

Autostrada din această zonă, aflată la aproximativ 200 de kilometri de Lisabona şi în apropierea frontierei cu Spania, trece pe deasupra mai multor cariere de marmură şi granit.

Potrivit autorităţilor portugheze, în urma surpării şoselei, un excavator şi două vehicule s-au prăbuşit într-o carieră de la înălţime de 80 de metri.

Eforturile de salvare sunt extrem de complicate din cauză că vehiculele au fost acoperite de nămol şi apă, iar în zonă există riscul producerii unor alunecări de teren, au declarat oficialii portughezi.

Articole similare
Comentarii