UE va oferi peste 530 de milioane de euro pentru cooperare teritorială incluzând Ucraina și Moldova în perioada 2021-2027

Comisia Europeană a aprobat patru noi programe Interreg incluzând 10 state membre, Ucraina și Moldova, cu o finanțare din partea UE în cuantum de 533 de milioane de euro pentru perioada 2021-2027, destinată consolidării cooperării transfrontaliere și transnaționale, stimulării tranziției verzi și sprijinirii asistenței medicale și educației.

77 de milioane de euro destinați cooperării transfrontaliere dintre România și Moldova pentru o calitate superioară a educației și a asistenței medicale și o mai bună conservare a naturii

Programul Interreg NEXT România-Moldova va investi în prevenirea riscurilor de dezastre naturale și în reziliența față de acestea. În același timp, programul va contribui la conservarea biodiversității, sprijinind și dezvoltarea economică a comunităților locale.

Programul va investi în educație și formare (de exemplu, în construcția și modernizarea școlilor și a universităților, în modernizarea echipamentelor digitale). Va fi finanțat accesul la asistență medicală în scopul de a se aborda disparitățile dintre serviciile medicale din mediul urban și cele din mediul rural în România, iar Moldova va primi echipamente medicale noi de înaltă performanță. În fine, programul va investi în turism și cultură, îmbunătățind accesul la monumentele istorice din zonă.

Aria programului acoperă județele Iași, Vaslui, Botoșani și Galați din România și întregul teritoriu al Republicii Moldova.

54 de milioane de euro alocați cooperării transfrontaliere dintre România și Ucraina pentru o calitate superioară a educației și a asistenței medicale și o mai bună conservare a naturii

Programul Interreg NEXT România-Ucraina va investi în principal în educația incluzivă (de exemplu, infrastructură, planuri educaționale, parteneriate între instituții) și în asistență medicală de calitate (de exemplu, crearea și modernizarea serviciilor de urgență și a unităților mobile de screening). Investițiile în adaptarea la schimbările climatice și în protecția naturii și a biodiversității vor viza probleme comune precum incendiile forestiere, eroziunea solului, alunecările de teren, secetele și incendiile care produc pagube terenurilor agricole. Programul va sprijini totodată rețeaua amplă de parcuri și rezerve naturale.

Interreg este unul dintre instrumentele-cheie ale UE de sprijin al cooperării dincolo de frontiere. Programul tratează provocări comune și identifică soluții partajate în domenii precum sănătatea, mediul, cercetarea, educația, transporturile și energia durabilă.

Pentru perioada 2021-2027, Interreg are un buget total de aproape 10,1 miliarde de euro incluzând 86 de programe și patru componente: transfrontalieră (Interreg A), transnațională (Interreg B), interregională (Interreg C) și integrarea regiunilor ultraperiferice (Interreg D).

Noile programe de cooperare Interreg NEXT pentru perioada 2021-2027 se axează pe cooperarea dintre UE și țările partenere de-a lungul frontierelor externe ale UE.

Cooperarea se desfășoară în domenii precum dezvoltarea economică și socială, protecția mediului, servicii de sănătate publică, măsuri de siguranță și securitate, conectivitate, sprijin pentru întreprinderile mici și mijlocii și antreprenoriat.

Articole similare
Comentarii