Păstrarea statutului de neutralitate este asemenea unei bombe din al Doilea Război Mondial, pe un teritoriu care este fără nici un control. Această bombă rămâne în continuare un pericol iminent. Este o bombă care va exploda singură, fără ajutorul nimănui sau poate va exploda în urma unui declanșator de ordin extern și ar cauza victime în raza de acțiune a acesteia. De asemenea, ea poate fi declanșată accidental de niște persoane care se află ocazional în funcții de decizie din R. Moldova, care nu cunosc exact pricolul acestei bombe, care au dat cu piciorul în direcția acesteia și s-au ales cu handicapuri pe viață pentru ei, dar și pentru urmașii lor.
Poate este o bombă studiată de-a lungul anilor de geniștii altor state vecine, pentru a vedea cât va dura în timp așa un dispozitiv exploziv. Ea ar putea fi declanșată de la distanță, printr-un foc, iar ulterior să fie urmărite efectele. Sau, dimpotrivă, poate fi dezamorsată prin intervențiile unor specialiști geniști de bună credință, din partea asfințitului (evident conceptul de bună credință este unul utopic, fiindcă orice acțiune, în ziua de azi, are prețul său).
După cum ați putut vedea, scenariile pentru această bombă, care are totuși un termen de viață, pot fi diferite, dar un lucru rămâne cert și anume că, prin definiție, o bombă este un dispozitiv exploziv, care generează și eliberează energie foarte rapid, provocând astfel distrugeri și pagube. Republica Moldova are misiunea de a transforma această bombă într-un artificiu de iluminare care ar clarifica situația dezastruoasă creată artificial la nivelul securității naționale.
Ce facem mai departe? Păstrăm o neutralitate care de fapt nu există?!
Cât ne costă neutralitatea?
Elveția care este tot țară neutră și care este oferită de fiecare dată drept exemplu de către cei care promovează neutralitatea are un buget pentru apărare de 0,8 la sută din PIB. În 2010 această cifră ajungea la 4 mld dolari.
În același timp, dintre cele 8 milioane de oameni, cât constituie populația Elveției, 2 milioane sunt deținători de arme. Practic 25% din populația Elveției sunt posesori de arme, care, foarte important, știu să mânuiască o armă în condiții de securitate.
Ce avem în R. Moldova?
Este în măsură Republica Moldova să contracareze un atac punctual și instantaneu pe teritoriul său? Avem forțele necesare respingerii unui atac eventual pe tot teritoriul Republicii Moldova și în care ar fi antrenate forțele terestre? Fiindcă forța terestră este unica componentă a forței noastre militare capabilă, în cazul unui atac prompt și instantaneu, să răspundă, la ora actuală, într-un asemenea caz.
Am putea oare conta pe forțele proprii pentru a renaște componenta militară a securității naționale, în condițiile în care componentele economică, de mediu, socială și politică au fost compromise? Putem conta pe o demnitate națională, atunci când 30% din populația țării a plecat peste hotare și transmite anual în țara-mamă aproximativ 1.5 miliarde dolari, valoarea bugetului țării? Putem oare conta pe forțele proprii, când deficitul bugetar crește de la an la an?
Putem, per general, vorbi de o securitate națională în condițiile în care, singură, componenta economică a securității naționale a fost distrusă în totalitate de guvernările de la Chișinău? Simplul fapt că nu am fost capabili să asigurăm securitatea națională prin exemplul unui miliard dolari furat, ne arată că am pierdut, de fapt, bugetul Armatei Naționale pentru 20 ani înainte. Sau poate mai multe bugete?
Cred că alte argumente suplimentare ce țin de imposibilitatea reedificării și modernizării Armatei Naționale pe cont propriu nu își au rostul. O argumentare în plus a posibilității modernizării Armatei Naționale ar fi nimic mai mult decât un act de știință banal. Suntem mai mult decât expuși în fața faptului de a recunoaștere că Republica Moldova este incapabilă, de una singură, cel puțin să-și asigure securitatea națională. De modul cum o va face, rămâne să fie decis de clasa politică, dacă va fi cu NATO sau fără, dar un lucru este cert, de una singură, țara noastra nu e capabilă să-și reconstruiască nici una din verigile sistemului securității naționale.
Acest statut neutru este un element speculativ în politica noastră externă, și anume referitor la Alianțele internaționale care încearcă, mai mult sau mai puțin, să ne recruteze, în vederea reformatării puterilor modiale.
Astăzi avem spioni declarați oficial pe teritoriul Republicii Moldova și care își găsesc refugiu în sediul ambasadelor acelorași state care ne propun o uniune eurasiatică în vederea asigurării securității naționale. Războiul hibrid rămâne deja pe plan secundar, prin breșele din sistemul nostru politic și economic. Rămâne de domeniul istoriei și otrăvirea țării noastre cu pesticide toxice pentru așa-zisa ameliorare a agriculturii, începând cu anii 1970, care, pur și simplu a subminat componenta de mediu a securității naționale. Deși presupun că despre aceste pesticide știe doar clasa politică, pe când cetățeanul de rând nici nu presupune că a fost otrăvit decenii la rând.
Pași concreți în soluționarea acestor probleme le-am avut doar în urma cooperării cu NATO, prin programe finanțate, prin care am reușit să scăpăm de pesticidele de pe teritoriul țării, de cele care au vizat depoluarea apelor râului Prut, prin modernizarea instituțiilor de învățămînt în domeniul apărării, prin donațiile pe care le-a obținut Ministerul Apărării privind mijloacele fixe în ultimii 10 ani, prin participarea detașamentelor de menținere a păcii în diferite regiuni cu conflicte generate de aceleași state care ne propun aderarea la Uniunea Euroasiatică.
Și atunci ce alegem: o neutralitate care de fapt ne lasă goi în fața inamicului, pentru că nu avem bani și nici resurse umane pentru a construi un sistem de apărare puternic sau țară membră NATO cu riscul unui război de anvergură, generat de Rusia care nu va accepta aderarea la NATO?
Ce înseamnă dacă alegem a doua soluție?
Istoria ne arată că, fiind subjugat unor frici materiale, orice stat, oricum, la un moment sau altul a ajuns în pragul unui conflict, în care și-a disputat libertatea de acțiune și suveranitate, exemplul cel mai recent fiind conflictul din stânga Nistrului. Actualei generații îi rămâne alegerea de a-și asuma acest conflict armat acum sau de a lăsa acest conflict pe seama urmașilor noștri, care nu se știe, dacă vor avea capacități și medii mai bune, decât ceea ce avem noi prin ajutorul pe care poate să ni-l ofere așa o Alianță cum este NATO, precum și contextul geopolitic creat cu zona-tampon a Ucrainei.
