Și din nou acte românești falsificate, cu care moldovenii au vrut să plece la muncă în străinătate

Acte românești falsificate. Un permis de conducere și mai multe cărți de identitate, cu semne clare de falsificare, au fost depistate în punctul de trecere Cahul, în mai puțin de 24 de ore. Trei cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați penal pentru deținerea documentelor oficiale false, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră al MAI.

Primul incident a fost consemnat ieri, 16 aprilie. Este vorba despre un bărbat de 37 de ani care a recunoscut că deține un permis de conducere românesc, ce ar putea fi falsificat. În declarații acesta a menționat că acum un an și jumătate a apelat la un necunoscut pentru a-i perfecta acest document, ulterior contra sumei de 200 de euro l-a și obținut. Din primele cercetări permisul de conducere, eliberat de autoritățile române pe numele moldoveanului pentru toate categoriile, prezintă semne vizibile de contrafacere.

În această dimineață, la o diferență de câteva ore, polițiștii de frontieră au depistat la alți doi cetățeni moldoveni, ascunse în bunurile personale, două cărți de identitate românești falsificate. Ambii bărbați au folosit aceleași tertipuri pentru obținerea documentelor contrafăcute și urmau să le prezinte în Germania, la locul de muncă.

În același timp, în portmoneul unui tânăr din satul Crăciun, raionul Cantemir aflat într-un microbuz de rută ”Moldova-Germania” s-a depistat o carte de identitate, emisă de autoritățile române pe numele tânărului, doar că datele de identitate nu îi aparțineau. Audiat, tânărul a precizat că obținuse documentul prin intermediul unui conațional, identificat pe internet. L-a costat 200 de euro și toată procedura de perfectare a cărții de identitate a fost dirijată pe rețelele de socializare.

La fel, în fluxul de călători, atestat pe direcția ieșire din țară, polițiștii de frontieră din Cahul au identtificat un locuitor al satului Tomai, raionul Leova. Acesta tăinuia prezența cărții de identitate românești, cu semne vizibile de falsificare, pentru care a oferit 100 de euro unei persoane necunoscute. Un loc de muncă mai bine plătit în Germania și asigurarea unei perioade de ședere îndelungate în statul vizat, a fost justificarea acestuia în procesul verbal întocmit la fața locului.

În toate cazurile, documentele au fost ridicate și urmează să fie supuse expertizei, iar polițiștii de frontieră din Direcția regională SUD continuă cercetările în vederea elucidării circumstanțelor, identificării tuturor persoanelor implicate în infracțiunile săvârșite și luarea măsurilor legale ce se impun.

Articole similare
Comentarii