În cadrul emisiunii Alb&Negru la care a participat fostul președinte al României, Traian Băsescu, am discutat pe larg subiectul UNIRII, dar am aflat răspuns și la întrebarea dacă autonomia teritorială a R. Moldova în componența României ar fi o etapă tranzitorie în procesul de reunificare a celor două state românești. (această idee am expus-o aici)
Președintele Băsescu a făcut lumină pe ambele subiecte, dar concluzia care trebuie trasă din declarațiile fostului șef de stat este că e nevoie de o decizie a Parlamentului de la Chișinău, susținută de popor și atunci unirea se face rapid.
Pentru a nu pierde nicio idee din declarațiile pe care le-a făcut președintele Băsescu, las mai jos transcrierea din emisiunea Alb&Negru, ce se referă la subiectul Unirii:
„Republica Moldova are trei soluții în momentul de față: să intre în UE, să intre în Uniunea Vamală și a treia, cea mai avantajoasă pentru cetățenii R.Moldova – unirea cu România.
Unirea cu România este o chestiune de decizie politică, dar care trebuie susținută de populație. În România aceasta susținere există. Știți că toate sondajele arată 70-80% din populația României dorește reunificarea țării, acesta este și motivul pentru care eu nu am trimis niciodată la promulgare Tratatul de frontieră dintre România și R. Moldova și nu cred că va veni vreun președinte român care să trimită acest tratat la promulgare, pentru că ar însemna să consfințim Pactul Ribbentrop-Molotov.
Sunt aceste trei alternative. Cred că cea mai avantajoasă variantă pentru R. Moldova este reunirea cu România, dar asta trebuie să o vrea și cetățenii R. Moldova în mod majoritar sau să fie o decize a Parlamentului, care își asumă acest lucru. Am înțeles că există tot soiul de speculații și la Moscova, și la Chișinău, dar și prin unele cancelarii europene că România ar avea o agendă ascunsă față de Moldova. Nimeni nu ia în considerație o intervenție în forță în R. Moldova pentru că România este semnatară a aAcordului de la Helsinki, prin care se interzice modificarea frontierelor prin forță. Frontierele se pot modifica doar prin consens a forurilor politice a două țări. Cei care propovăduiesc așa ceva, nu știu cât de mult ROmânia își respectă propriile angajamente.
E nevoie de voință pentru a se lua o asemenea decizie în Parlament. E nevoie ca politicienii să înțeleagă care este soluția corectă. Când mi-am început eu mandatul de președinte în decembrie 2004, sondajele arătau doar 3% din cetățenii R. Moldova care doreau unirea. Iată că numărul mare de burse, legăturile culturale, taberele de vară încep să dea rezultate, pentru că tinerii află realitatea despre România și nu cea care le-a fost băgată în cap părinților lor în timpul URSS.
Poate e nevoie de 10-20 de ani, dar poate fi și scurtat timpul, depinde. Dacă acest proces ar fi ajutat de cetățenii R. Moldova, vă asigur că s-ar avansa mult mai rapid. Dar în general politicienii din R. Moldova au vrut să aibă și ei o țară, pe care, după cum se vede, să și o fure bine, în los să garanteze cetățeanului un viitor. Au inventat și moldovenismul, popor moldovean, care-i român. Cred că ori prin referendumuri, ori prin votul celor două Parlamente se poate ajunge la acest deziderat„.
L-am întrebat, fără întârziere sau ezitare, pe dl președinte ce crede despre acordarea unui statut de autonomie pentru R. Moldova în componența României, ca o etapă tranzitorie în procesul unirii. Răspunsul dlui Băsescu a fost cât se poate de clar și m-a lămurit și pe mine cum stă treaba cu o astfel de autonomie.
„V-aș întreba dacă nu v-ați săturat de autonomii. Aveți autonomii prin Găgăuzia, prin Transnistria, nu vreți să fiți uniți și odată, pentru Dumnezeu?! Aici este o chestiune de decizie politică a celor două Parlamente, iar populația să susțină acest proces. Că ne place sau nu ne place, trebuie ținut cont că România pentru a-și proteja propria integritate teritorială printre altele este declarată prin Constituție stat unitar și indivizibil. În România nu se poate discuta despre autonomii. România este un stat hotărât, iar R. Moldova cam șovăie„.
Așadar, avem nevoie de cel puțin două lucruri pentru a înfăptui Unirea: voință politică și decizie în Parlament și organizarea unui referendum unde 50%+1 din alegători să se pronunțe pentru. Eu am dat o perioadă de 10-20 când se poate întâmpla asta. Președintele Băsescu a fost mai optimist și a spus că acest termen poate fi restrâns.
Emisiunea integrală poate fi urmărită mai jos.