Raport pentru diasporă: Faptele vorbesc!
De la primul offline al Diasporei au trecut deja două luni. E timpul să facem niște rapoarte a ceea ce s-a realizat în această perioadă, adică rămânem pe principiul vorbim-acționăm-analizăm-ameliorăm. Atunci când am decis să merg la Veneția ca să particip la eveniment, mi-am asumat anumite responsabilități și angajamente. Mi-am propus să ofer mai mult timp și spațiu reprezentanților din diasporă la emisiunea Alb&Negru de pe UNIMEDIA, dar și pe blogul meu elenarobu.md, așa încât vocea diasporei să fie mai prezentă în spațiul media din R. Moldova. Până acum am asigurat câte o emisiune pentru diasporă, din cele 4 pe care le realizez pe săptămână. În plus, din aceste emisiuni au fost realizate știri la UNIMEDIA cu zeci de mii de vizualizări, iar blogul elenarobu.md, a deschis o nouă rubrică dedicată doar diasporei.
Timp de două luni am reușit să realizez 9 emisiuni cu participarea reprezentanților din diasporă, fie în studio, fie prin skype. Invitații care au fost până acum la emisiunea Alb&Negru sunt:
28 martie- prin skype: VLADIMIR TEPORDEI – Grecia, MIHAELA CERBARI – Elveția, VASILE CALMATUI – Franța
4 aprilie – despre votul uninominal, prin skype: ANASTASIA CONDRUC, DUMITRU VICOL, DORIN DUȘCIAC, IURIE COJOCARU, VICTORIA MOGÂLDEA, ANDREA LEFTER, TANEA CREȚU
5 aprilie – LUCIA GAGOSOV, Grecia
12 aprilie – INA MORARU, Norvegia, prin skype, despre parcări
26 aprilie – MIHAIL DRUTA, Italia, despre votul uninominal
10 mai- TANEA CREȚU, Spania
15 mai – VALENTINA CUȘNIR + LIDIA PLOP (skype) Italia
Alte două emisiuni au fost înregistrate și urmează a fi difuzate pe:
30 mai – ALEXANDR BAIKALOV, Franța
31 mai – STELLA JEMNA, SUA
Totodată pe blogul meu personal elenarobu.md am creat rubrica ”VOCEA DIASPOREI” pentru o mai bună informare și conexiune a conaționalilor noștri stabiliți peste hotare.
În cadrul grupului de lucru pe mass-media la Offline-ul Diasporei am trasat mai multe obiective, dintre care, personal, mi-am asumat realizarea unei emisiuni pe săptămînă cu și despre Diaspora. Suplimentar, pe blogul elenarobu.md am postat articole și rezumate ample care intereseaza direct conaționalii noști de peste hotare. Am realizat ceea ce mi-am propus și asumat personal și sunt gata pentru noi obiective la cel de-al doilea Offline al Diasporei care va avea loc la Chișinău, în luna august. Sper că și celelalte module au reușit să-și atingă obiectivele ca să putem începe o pagină nouă cu noi provocări în august.
Diaspora este tot mai prezentă în viața publică a R. Moldova. Împreună putem deveni o forță!
Faptele vorbesc!