Primul condamnat pentru răspândirea de știri false. Pe când așa măsuri și în R. Moldova?!

Malaezia este prima țară din lume al cărei Parlament a votat o lege ce vizează condamnarea celor care publică știri false (fake news). De asemenea, legea stabilește pentru persoanele care publică sau răspândesc informaţii înşelătoare amenzi de până la 123.000 de dolari sau până la şase ani de închisoare.

Efectele acestei legi deja se fac simțite. Recent, un tribunal din Malaezia a condamnat un bărbat de origine daneză care a încălcat legea împotriva ştirilor false.

Așadar, Malaezia oferă un exemplu pentru întreaga lume că este posibil să îi condamni pe cei care intoxică opinia publică prin difuzarea minciunilor. Franţa şi Germania au anunţat şi ele că vor supune votului Parlamentului o astfel de lege.

Și Papa Francisc a denunțat fenomenul „fake news”. La începutul anului, Papa Francisc a condamnat răul reprezentat de ştirile false şi a precizat că jurnaliştii şi utilizatorii reţelelor sociale ar trebui să se ferească şi să demaşte tacticile manipulative pe care le-a numit de „şarpe”. „Cred că ştirile false au devenit un fenomen important acum şi este nevoie de mai multă responsabilitate din partea comunicatorilor, a jurnaliştilor. Papa vorbeşte despre Adam şi Eva şi despre şarpele care o păcăleşte pe Eva în Grădina Edenului. Papa nu spune că toţi jurnaliştii sunt şerpi, dar cu siguranţă admite că pot fi”, spunea la începutul anului purtătorul de cuvânt al Vaticanului.

În R. Moldova, existența unei asemenea legi ar curma din activitatea nocivă a trollilor și i-ar responsabiliza pe jurnaliști să nu admită difuzarea de minciuni. Societatea demult așteaptă ca autorul știrii false despre ”invazia” celor 30 de mii de sirieni în R. Moldova să fie demascat și pedepsit.

Este gata Parlamentul de la Chișinău să voteze o asemenea lege? Dar să fie pe bune împotriva știrilor false, nu să îngrădească libertatea de expresie sau activitatea jurnaliștilor. Înclin să cred că asta nu se va întâmpla în viitorul apropiat și mai ales nu în an electoral, când armata de trolli va trebui să lucreze la cote maxime pentru ca în final să câștige cei de care are nevoie guvernarea pentru a se menține la putere și după 2018. Mașinăria a funcționat bine la alegerile prezidențiale, de ce să fie distrusă când pare a fi atât de utilă guvernanților.

Și prietenii tăi merită să cunoască această informație. De aceea distribuie pe Facebook, pune LIKE, invită prietenii să aprecieze pagina de Facebook Elena Robu Blog și să se înscrie în grupul Vocea diasporei.

Informația este putere, informați-vă corect!
Cu respect, Elena Robu

Articole similare
Comentarii