Prezența la vot în diaspora : Record de participare la alegeri

Procesul de vot continuă și la această oră în diaspora. Potrivit datelor furnizate în timp real de către CEC, până la această oră în diaspora s-au prezentat la vot 257 306 alegători.

În 4 secții de votare din afara țării s-a decis prelungirea timpului de exercitare a dreptului la vot după cum urmează: cu 30 min, în secția nr. 1/442 or. Budapesta, Republica Ungară, cu 1 oră secțiile de votare nr. 1/358, Tel Aviv, Israel și nr.1/353 Kassel, Germania, 1/341 Paris, Republica Franceză.

Din cauza epuizării buletinelor de vot, 6 secții de votare din străinătate și-au încheiat activitatea înainte de termenul prevăzut de lege:

  • nr. 1/349 Frankfurt, Republica Federală Germania;
  • nr. 1/393 și nr. 1/394 or. Londra (Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord);
  • nr. 1/344 or. Montreuil, Republica Franceză;
  • nr. 1/348 Berlin, Republica Federală Germania;
  • nr. 1/367  Bologna, Republica Italiană.

CEC aduce mulțumiri alegătorilor, pentru implicare și activismul civic fără de precedent. Apreciem înalt eforturile depuse de cetățenii RM, în special de cei aflați peste hotare țării și cei domiciliați în localitățile din stânga Nistrului, în vederea realizării dreptului la vot în cadrul turului doi de scrutin al alegerilor pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova din 15 noiembrie 2020.

 

Articole similare
Comentarii