Un bărbat, pentru care a fost solicitată intervenţia de urgenţă a unei ambulanţe SMURD, a murit după ce medicii au rămas împotmoliţi în noroi, încercând să ajungă la adresă.
Medicul a ajuns totuşi la pacient, cu o maşină pusă la dispoziţie de autorităţile locale, însă pacientul era deja decedat.
O ambulanţă SMURD chemată la o intervenţie în Deleşti, România pentru un bărbat care îşi pierduse cunoştinţa, a rămas blocată în noroi, în drum spre adresă.
Medicul a cerut ajutor pentru a ieşi cu ambulanţa din noroi, iar Detaşamentul Vaslui a intervenit pentru degajarea drumului şi eliberarea ambulanţei.
Timpul fiind preţios, medicul a solicitat şi sprijinul autorităţilor locale, care i-au pus la dispoziţie o maşină de teren, cu care a ajuns la pacient. Din păcate, bărbatul decedase deja.