O femeie operează de 10 ani într-un spital de urgenţă, având o diplomă falsă de medic

Diplomă falsă de medic. Raluca Bîrsan, o tânără de 30 de ani, lucrează de aproape un deceniu în Spitalul Judeţean de Urgenţă Ilfov, România, cu o diplomă falsă de medic. Tânăra lucrează la Secţia de Ginecologie a spitalului şi chiar a intervenit chirugical în cazul pacienţilor, chiar dacă, în actele oficiale ale spitalului, apare ca ”voluntară pentru activităţi medicale”, scrie observator.tv.

Astfel, scandalul falşilor medici a ajuns şi în sistemul public de sănătate din România

Dr. Raluca Daniela Bîrsan a reuşit să se angajeze în Spitalul Judeţean Ilfov cu o diplomă falsă, în baza unui contract de voluntariat, fără parafă de la Direcţia de Sănătate Publică şi fără aviz de la Colegiul Medicilor.

Cu toate acestea, tânăra de 30 de ani lucrează de aproape un deceniu în cadrul spitalului şi a paricipat la intervenţii chirugicale.

Filmată în timp ce opera o pacientă după naştere

După ce cazul tinerei care se dădea drept medic la Ginecologie, în Spitalul Judeţean Ilfov, a fost publicat de jurnaliştii libertatea.ro, mai multe mămici care au născut la spital au confirmat că tânăra a participat la naşteri sau alte operaţii.

”Şi pe mine Raluca m-a cusut la naştere, după cezariană”, mărturiseşte una dintre asistentele de la Spitalul Județean Ilfov.

În faţa pacienţilor, Raluca Bîrsan se prezenta drept medic rezident obstetrico-ginecologie.

Informaţia despre diploma falsă de licenţă pe care tânăra ar fi obţinut-o la Universitatea de Medicină şi Farmacie ”Carol Davila”, a fost confirmată inclusiv de rectorul universităţii, dr. Cătălin Cârstoiu.

Cazul a intrat atât în atenţia Ministerului Sănătăţii, cât şi în atenţia autorităţilor judiciare.

Articole similare
Comentarii