Noi detalii în cazul criminalului în serie din Cipru. Bărbatul ar fi comis 30 de crime
Continuă să apără detalii şocante despre primul criminal în serie din istoria Ciprului. Fostul ofiţer de armată care a recunoscut că a ucis în total şapte femei, printre care două românce, mamă şi fiică, este bănuit că s-ar putea afla în spatele a nu mai puţin de 30 de crime.
Între timp, sute de oameni au adus un omagiu victimelor şi au participat la o manifestaţie în care au cerut să se facă dreptate. Până în prezent au fost găsite trupurile a doar trei femei, scrie observator.tv.
Autorităţile din Cipru suspectează că Nicos Metaxas, zis şi Orestes, în vârstă de 35 de ani, ar fi vinovat de uciderea a cel puţin 30 de femei. Până acum, fostul căpitan de armată a recunoscut că a curmat cel puţin şapte vieţi. 5 femei adulte şi fiicele lor minore.
La 30 de kilometri de Nicosia, poliţiştii şi scafandrii au răscolit pământul şi apele, în căutarea rămăşiţelor umane. Printre victime, sunt Livia şi Elena – mamă şi fiică. Ar fi fost primele care au căzut pradă călăului.
Au fost ucise împreună, băgate într-o valiză şi aruncate apoi în acest lac acid de acumulare, pe 30 septembrie 2016.
În timp ce anchetatorii încearcă acum să refacă filmul de groază, sute de oameni s-au adunat în faţa palatului prezidenţial pentru a aduce un omagiu şi pentru a cere să se facă dreptate.