Cristian Iaz, un tânăr în vârstă de 24 de ani, originar din satul Mihăileni, raionul Râșcani, iar din 2016 stabilit la București, își exprimă indignarea în legătură cu ceea s-a întâmplat în această perioadă de 10 ani, de la protestele din 7 aprilie 2009.
Într-o postare pe Facebook, Cristian Iaz, consilier în cadrul Senatului României, susține că ”numărul tinerilor rămași acum în țară rămâne să fie indicatorul cel mai bun al contabilizării acestor 10 ani”.
Pe 7 aprilie 2009 avea doar 15 ani și urmărea cu emoții transmisiunea din Piața Marii Adunări Naționale. Se gândea că în sfârșit am scăpat de comunism. Dar ce a urmat după, nu a fost decât dezamăgire.
Iată postarea tânărului, pe care a scris-o aflându-se la Bruxelles, într-o delegație.
”Pe 7 aprilie 2009, cetățenii Republicii Moldova, au încercat ceea, ce pe viitor va fi clasificat de istorici drept “revoluție twitter”. Totul începând de la un protest pașnic de pe 6 aprilie organizat pe rețele de socializare care s-a transformat ulterior în proteste violente și necontrolate de nimeni. Regimul comunist, care a acaparat întreaga putere a statului, a fost cauza principală ce a dus la generarea protestelor.
Pedeapsa dorinței de a ne rupe de acest regim și de a deveni o țară europeană a fost însă una extrem de dureroasă: de la lovituri de bâtă, la mame disperate în căutarea copiilor pe la secțiile de poliție și chiar omoruri.
Mare ne-a fost uimirea când am obținut o „schimbare”, ce pe moment părea un pas esențial în drumul nostru spre standarde și integrare europeana. Alegeri anticipate, crearea Alianței pentru Integrare Europeană și obținerea încrederii din partea Bruxelles-ului ne-au făcut să credem ca lucrurile încep să arate bine, dar „binele” nu a durat mult, pentru ca preocupările principale pentru ei erau băncile și vânătorile.
Azi situația este la fel de proastă, poate chiar mai gravă decât atunci. Copiii, care au crescut cu un părinte sau ambii peste hotare, astăzi nu mai sunt nici ei in Moldova. Pașaportul românesc a permis generației mele să se stabilească cu traiul în toate colțurile lumii iar copiii lor probabil vor auzi de Republica Moldova doar din amintirile povestite. Numărul tinerilor rămași acum în țară rămâne să fie indicatorul cel mai bun al contabilizării acestor 10 ani.
Economie, drumuri, sistemul de învățământ și cel de sănătate – la toate capitolele stăm prost, ne mai vorbind de situația din regiunea transnistreană si tema trădării de patrie (apropo, cetățenia noastră e de vânzare de mai bine de un an). Uniunea Europeana, pe dreptate pedepsindu-ne pentru prostia celor de la conducere și suspendând ajutorului financiar.
… dar starea noastră de spirit se rezumă la concerte, baloane, „tușoncă” și un președinte vodolei.
Ce ne-am dorit noi de fapt? Noi am luptat pentru un trai mai bun, o pensie acceptabilă, un sistem educațional modern… o dezvoltare firească în direcția Uniunii Europene.
Tot ce trebuie să facem acum, fiind acasă sau peste hotarele Moldovei, este să continuăm să ne protejăm democrația. Este important să mergem la vot, să fim informați, activi si implicați în tot ce se întâmpla în țară, pentru că Moldova rămâne a noastră și nicidecum a celor aflați vremelnic la conducerea ei”.