Mașini românești în Italia, interpelări în Parlamentul României: «Campanii de discriminare organizate de Poliția italiană»

După intrarea în vigoare a decretului care interzice rezidenților de mai mult de 60 de zile să conducă mașini cu numere străine în Italia, în 4 decembrie, chiar în primele zile a existat un val de mașini românești sechestrate și șoferi români amendați. 

Au fost prinși pe picior greșit, nu au fost informați, mai ales că legea s-a publicat în 3 decembrie și a intrat în vigoare în ziua următoare, fără a exista o perioadă de tranziție, de grație, în care cei aflați în această situație – și este vorba de zeci de mii de români – să poată să își ducă mașinile acasă sau să nu mai circule. Legea a fost aplicată drastic din prima zi, scrie www.gazetaromaneasca.com.

În România s-a aflat imediat despre situația grea a șoferilor români din Italia. Cu privire la această chestiune s-au sesizat și câțiva parlamentari, care au interpelat imediat guvernul. Este vorba de Constantin Codreanu, deputat PMP, Președintele Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării, Pavel Popescu – deputat PNL de TimișSorin Ioan Bumb – deputat PNL de Alba și Eugen Tomac, deputat, președintele PMP.

De remarcat că numai Constantin Codreanu este deputat ales de diaspora, dintre ceilalți 5 parlamentari aleși în străinătate, nimeni altcineva nu a reacționat. Trebuie remarcat și că parlamentarii sunt ferm convinși că este vorba de un atac xenofob la adresa românilor, unul susține chiar că „românii din Italia au devenit țintele unor campanii de discriminare organizate de Poliția italiană”.

Iată, pe scurt, ce au cerut deputații în interpelări și ce a răspuns Ministerul de Externe.

Constantin Codreanu a întrebat ministrul de Externe care sunt acțiunile concrete ale ministerului și ale Guvemului pentru protejarea drepturilor și libertăților românilor rezidenți în Italia în legătură cu modificările aduse Codului rutier italian.

«Italia, statul eu cea mai numeroasă comunitate din diaspora românească (circa 1,2 milioane de persoane), a introdus recent modificări în Codul rutier (articolul 93), prin adoptarea Decretului-lege nr. 113/2018 . Modificările crează o situație premeditat conflictuală și sunt de natură să afecteze grav interesele, drepturile și libertățile cetățenilor români rezidenți în Peninsula italică.

Ele sunt de asemenea susceptibile de a avea un substrat politic defavorabil tuturor străinilor care muncesc în Italia și sunt nevoiți să călătorească frecvent în statele lor de origine. Există voci care susțin că modificările operate în Codul rutier italian ar avea un caracter xenofob.

Potrivit declarațiilor liderilor comunității românilor din Italia, circa 35% dintre mașinile membrilor comunității sunt înmatriculate în România.

În această situație, cer Ministerului Afacerilor Exteme să întreprindă în regim de urgență toate măsurile care se impun pentru clarificarea ei și pentru neadmiterea discriminării cetățenilor români rezidenți în Italia.», a scris deputatul Codreanu în interpelare. El a solicitat MAE să comunice ce demersuri a întreprins, câți români au primit asistență de la ambasadă și ce va face Guvernul în plan bilateral și european „în vederea protejării drepturilor și libertăților cetățenilor români rezidenți în Italia, grav afectați de modificările aduse Codului rutier italian”.

Deputatul Pavel Popescu (PNL Timiș) l-a întrebat pe ministrul de Externe Teodor Meleșcanu ce modalități de sprijin a cetățenilor români are în vedere, în afara informării online?

Deputatul Sorin Ioan Bumb (PNL Alba) i-a interpelat pe Natalia Intotero, ministrul pentru Românii de Pretutindeni, și pe Teodor Meleșcanu, cu privire la „Confiscarea în masă a mașinilor românilor din Italia”:

«Românii din Italia au devenit, recent, țintele unor campanii de discriminare organizate de Poliția italiană, după intrarea în vigoare a unor modificări la codul rutier italian. Astfel, numeroși români din Italia au fost amendați cu sume importante sau mașinile le-au fost sechestrate sau chiar confiscate pentru că erau înmatriculate în România. Vă rog sa-mi comunicați care sunt măsurile pe care ministerul condus de dumneavoastră le-a luat pentru a-i proteja pe românii din Italia în fața acestor discriminări, precum și dacă ați informat autoritățile europene cu privire la încălcarea dreptului la liberă circulație a unor cetățeni europeni, de către Poliția italiană.», a scris deputatul Bumb în interpelare.

În fine, deputatul Eugen Tomac, președintele PMP, se adresează prim-ministrului Viorica Dăncilă, cu privire la „Situația îngrijorătoare a românilor după modificarea Codului Rutier italian”.

«… măsuri profund discriminatorii și care îngrădesc libera circulație a cetățenilor europeni, un principiu fundamental înscris la articolul 45 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene. Cetățenii români care trăiesc și muncesc în Italia trebuie să fie protejați, nu sancționați. Aceștia trăiesc într-o stare de nesiguranță continuă, fiind vânați la propriu. (…)», a scris Tomac, solicitând intervenția „de urgență” a Vioricăi Dăncilă „pentru identificarea unei soluții pentru cetățenii noștri.”

Autoritățile române urmăresc cu atenţie acest subiect pentru a se asigura că modificările legislative nu aduc atingere liberei circulaţii și tuturor drepturilor stabilite prin normele obligatorii ale Uniunii Europene.

Articole similare
Comentarii