Lung și dureros e drumul adopției în R. Moldova. Mărturiile unui cuplu despre calvarul prin care trec

Tot mai multe cupluri în R. Moldova se confruntă cu probleme de infertilitate, iar din dorința imensă de a avea un copil, multe din familii decid să adopte unul sau mai mulți copii. Deși nu este o decizie ușoară și chiar dacă își pun mari speranțe că vor putea să adopte un copil, odată porniți pe acest drum cuplurile se confruntă cu un șir de impedimente, inclusiv de ordin legislativ.

Este și cazul familiei Vârlan (Elena și Vitalie), originari din Ialoveni și stabiliți de mai mulți ani în Italia, la Treviso care au apelat la Portalul Nr.1 al Diasporei ER NEWS pentru a povesti, printre lacrimi, cât de greu și dureros este drumul adopției în R. Moldova.

Iată mărturia lor:

Suntem un cuplu care de ani de zile am luptat cu infertilitatea. Este o luptă grea și dureroasă. Mai mult decât odiseea medicală, am trecut prin anotimpuri de răutăți, întrebări stupide, dezamăgiri personale, lipsa de înțelegere și multe altele.

Când am înțeles că nu mai este posibil să devenim părinți naturali, am decis să adoptăm un copil. Cât de entuziasmați eram când am început procesul de adopție și cât de dezamăgiți suntem astăzi. Sunt aproape 4 ani de luptă continuă cu birocrația și instituțiile statului. Am fost la limită când pur și simplu am vrut să renunțăm să mai mergem pe acest drum și credeți-mă că în această situație ca și noi sunt foarte multe cupluri.

Din cauza prevederilor din Legea nr. 99/2010 privind regimul juridic al adopției referitoare la căutarea rudelor copilului până la gradul IV care să dea acordul pentru adopție, nu am putut să adoptăm acum 2 ani doi copii (o soră și un frate), care au o rudă de gradul IV în Rusia și care nu poate fi găsită pentru a se pronunța pe marginea adopției. După un an de zile în care am fost împreună cu acești doi copilași și față de care ne-am atașat foarte mult, a fost foarte dureros să lăsăm mâinile în jos și să renunțăm la ei pentru că adopția nu putea fi finalizată din cauza acestei rude de negăsit.

Avem o mare rugăminte către noua guvernare: să vină cu simplificări la Legea cu privire la adopție. De exemplu copiii să poată fi declarați adoptabili fără a cere acordul rudelor de gradul patru, iar termenul în care părinții biologici pot declara că renunță să se ocupe de creșterea și îngrijirea copilului lor și în care pot reveni asupra deciziei să fie redus.

Odată cu aceste modificări la legislație, considerăm că mulți copii din orfelinatele și casele de copii pot avea șansa să crească într-o familie unde acestui copil i se poate oferi tot ce-i mai bun: Dragoste, Educație, Studii și pur și simplu o viață bună. Iar asta nu este altceva decât să oferi unui copil șansa de a deveni cineva.

Sper din tot sufletul ca în curând să devenim părinții adoptivi ai unui copilaș și sperăm mult ca familiile care vor dori să adopte un copilaș să nu treacă prin calvarul prin care trecem noi.”

Articole similare
Comentarii