Iulia Nazaria, una dintre fondatoarele ”Grupului părinților solidari” a emigrat în Olanda. Povestește cum sunt înscriși copiii la școală, în țările civilizate

Iulia Nazaria, una dintre fondatoarele ”Grupului părinților solidari”, cunoscută pentru activismul său civic și pentru lupta împotriva corupției din grădinițe și școli a plecat recent cu toată familia în Olanda. Pe rețelele de socializare, Iulia Nazaria povestește despre motivele care au determinat-o să plece peste hotare. În același timp, moldoveanca împărtășește din experiența sistemului de învățământ din țările civilizate, în special din Olanda.

Iată mesajul pe care l-a publicat Iulia Nazaria pe Facebook:

„Sunt și eu una dintre administratoarele ”Grupului părinților solidari” de pe Facebook care a plecat recent, cu toată familia, peste hotare, în Olanda. Unul din motivele plecării a fost că nu îmi doream ca fiul meu să meargă în clasa 1 la o școală de stat din Moldova. Mai ales după trauma avută la grădiniță 32 si doamnele Dina Pavaleanu și Vergilia Plăcintă la care nici CNA nu le-a putut veni de hac.

Nu scriu această postare ca să mă laud, vreau ca exemplu altor țări să fie luat în considerare de părinți și autorități, deoarece problema cea mai mare a sistemului nostru educațional nu este de lipsa de bani, ci atitudinea și mentalitatea colectivă bolnavă!

1. În baza unei programări solicitate prin e-mail cu 5 zile înainte, am fost invitată la școală împreună cu copilul. Am fost întâmpinați de o doamnă foarte drăguță care ne-a salutat călduros și ne-a propus ceai sau ciocolată fierbinte pentru copil. Copilul a fost acceptat pentru a frecventa școala din a 2-a zi (vineri am fost la discuții, luni la școală). Și pentru aceasta am prezentat doar pașaportul copilului! Și atât, pe partea de acte și formalități!

2. Am fost rugată să completez o anchetă. Doamna mă întreba și eu răspundeam. Totul sub formă de dialog ca între 2 prietene. Am oferit drept informație numele membrilor familiei și adresa de domiciliu. Restul informației este exclusiv despre copil. Cum este el ca copil, ce îi place, ce nu îi place, dacă are alergie alimentară, ce religie avem, dacă a avut o situație de stres majoră în viață, cum el relaționează cu alți copii, dacă eu permit ca el să fie fotografiat, iar pozele să fie postate public, dacă știe să înoate etc. Tot despre copil!

3. Mi s-a oferit graficul de activitate a școlii pe zile, o dată în săptămâna copiii merg la bazin. Lista de contacte. Am mai primit graficul vacanțelor pentru tot anul. Dacă copilul este bolnav trebuie să anunți la telefon învățătorul. Am primit contacte la persoanele răspunzătoare de diverse probleme. Copilul este dus și adus acasă de autobusul școlii.

4. Copilul a fost distribuit în clasa B, după ce el a completat o anchetă cu niște calcule matematice. Mi s-a spus că daca el se va împrieteni cu niște copii din clasa C, de exemplu, el poate schimba clasa. Totul centrat spre copil și binele acestuia.

5. În mod normal, școala activează în regimul 8h30 – 15h00. Trebuie să îi dai copilului o gustare pentru ora 10.00 și prânzul pentru amiază. Mi s-a spus că este binevenită alimentația sănătoasă și naturală. Fără fast food sau Cola. Super!

6. Am fost în clasă ca să facem cunostință cu una din învățătoare și cu copiii. Toți se salută călduros, copii se îmbrățișau cu doamna care ne facilita înscrierea. Clasa dotată cu tablă interactivă. Școala are bibliotecă de unde poți împrumuta cărți de citit acasă.

7. În școală atmosfera este caldă. Copii sunt mai liberi, mai gălăgioși. Învățătorii îmbrăcați sport, cu zâmbetul pe față.

8. Luni suntem prima zi la școală. Deja am fost programată la școală peste 6 săptămâni ca să discutăm despre evoluția copilului acestuia acolo.

Spre final mă întreb ce ne încurcă să avem și noi un comportament mai prietenos față de părinți și față de copii?”

Voi ce credeți? Cum ați putea răspunde la întrebarea Iuliei Nazaria?

Aici o emisiune mai veche pe care am realizat-o cu Iulia Nazaria despre sistemul educațional din R. Moldova, despre situația din grădinițe, în special.

Articole similare
Comentarii