Italia: Un român și un marocan au dat foc steagului italian arborat în fața unei instituții
Doi minori, un român și un marocan, ambii cu vârste de 17 ani, au fost denunțați de poliția italiană pentru că au dat foc tricolorului care era arborat la sediul Asociației Naționale Alpine din Vittorio Veneto, în provincia Treviso, scrie rotalianul.com.
Era în noaptea de 15 spre 16 august, când cei doi tineri au furat steagul fără să fie observați de vreun trecător și apoi i-au dat foc. Camerele de vederi instalate în preajma gării din Vittorio Veneto au surprins imaginile gestului făcut de cei doi prieteni, deoarece sediul ANA se află chiar în apropierea gării. Poliția Feroviară a reușit astfel să îi identifice repede atât pe minorul român cât și pe cel de origine marocană.
Odată interogați de polițiști, aceștia au justificat gestul lor spunând că au făcut totul din plictiseală și fără vreo intenție disprețuitoare față de ceea ce reprezintă drapelul italian.
Ambii au fost denunțați pentru ofensă adusă tricolorului italian.