Interviu cu premierul Natalia Gavrilița pentru diaspora
Interviu cu premierul Natalia Gavrilița pentru Portalul Nr.1 al Diasporei ER NEWS.
Nu, nu este o eroare tehnică. Aici ar fi trebuit să fie publicat interviul pe care l-am solicitat prim-ministrului R. Moldova, Natalia Gavrilița.
Încă de la învestirea în funcție a actualului premier Natalia Gavrilița, am solicitat realizarea unui interviu, inițial în format video online, și ulterior în scris, întrebările fiind transmise pe data de 7 septembrie 2021.
Am dorit să aflăm inclusiv care sunt acțiunile actualului Guvern pentru conaționalii noștri din diaspora.
De atunci și până în momentul publicării acestui material, a trecut mai bine de o lună. Portalul Nr.1 al Diasporei ER NEWS așa și nu a primit răspunsuri la întrebările expediate. Purtătoarea de cuvânt a Guvernului, Anastasia Taburceanu, cu care am fost în legătură pentru realizarea acestui interviu, ne-a comunicat că premierul are foarte multe solicitări de interviu care stau la rând și că agenda este foarte încărcată.
Considerăm că cititorii noștri din diaspora trebuie să cunoască aceste detalii, trebuie să se știe cu cât greu obținem răspunsuri de la oficialii moldoveni la întrebările care îi frământă pe conaționalii noștri stabiliți în străinătate sau care muncesc peste hotarele R. Moldova. Cu atât mai mult că această guvernare a fost instalată grație votului din diaspora.