Incendiu de proporții lângă Atena. S-a intervenit cu avioane și elicoptere
Un incendiu de proporţii a izbucnit în zona rezidenţială de litoral Lagonisi de lângă Atena, pe fondul unui val de căldură, a anunţat sâmbătă postul grec de televiziune Skai, citat de DPA.
Pompierii se luptau cu flăcările cu ajutorul maşinilor de stingere a incendiilor, avioanelor şi elicopterelor, potrivit televiziunii.
Nimeni nu a fost rănit în incendiu, provocat accidental de un bărbat care a fost plasat în arest preventiv de poliţie.
Temperaturile în Grecia au ajuns la 40 de grade Celsius în weekend şi ar urma să scadă doar de marţi. Ţara este predispusă la incendii de vegetaţie în timpul verilor fierbinţi.
Brigada de pompieri a răspuns la peste 100 de apeluri în legătură cu incendii în ţară în noaptea de vineri spre sâmbătă.