În Israel nu vor mai fi recunoscute diplomele în medicină din Moldova. Iată ce alte țări sunt vizate

În Israel nu vor mai fi recunoscute diplomele în medicină din Moldova. Ministerul Sănătății din Israel înăsprește regulile de licențiere a medicilor care și-au făcut studiile în străinătate. Măsurile sunt luate după scandalul diplomelor false în medicină de la universitățile din Armenia, în care a fost implicată și R. Moldova.

Potrivit documentului, publicat pe site-ul oficial al Ministerului Sănătății din Israel pe 21 ianuarie 2019, înainte de examenele pentru obținerea licenței vor fi admiși doar deținătorii de diplome de la universitățile de medicină din țările OECD (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică) sau care și-au făcut studiile la instituțiile medicale de pe lângă spitalele care au acreditarea de la WFME (Federația Mondială pentru Educație Medicală), scrie www.vesty.co.il.

Asta înseamnă că în timpul apropiat în Israel nu vor mai fi recunoscute diplomele în medicină obținute în Rusia, Ucraina, Moldova, Belarus, Armenia și alte țări din fosta URSS (cu excepția Țărilor Baltice care sunt membre a OECD), dar și din țările Europei de Vest cum ar fi România, Bulgaria, Croația. La fel nu vor fi recunoscute diplomele care provin din Iordania, Egipt, Palestina care de altfel sunt destul de populare în Israel.

Excepție vor fi universitățile care au trecută acreditarea WFME, așa cum este de exemplu Universitatea Zagreb din Croația, dar și spitalele care oferă practica clinică și care au fost acreditate de una din organizațiile de medicină recunoscute din Israel.

Măsurile au fost luate pentru a garanta că absolvenții care și-au făcut studiile la universitățile din străinătate corespund criteriilor din sistemul de sănătate israelian.

Mai multe detalii găsiți aici

Articole similare
Comentarii