Postul național de televiziune din Germania ZDF difuza, pe 1 decembrie, de Ziua Națională a României o știre preluată de la Agenția Germană de Presă (Deutsche Presse Agentur) care titra că (ATENȚIE): ”România sărbătorește 100 de ani de la anexarea fostei provincii maghiare Transilvania. Prin acest câștig teritorial, în urma căderii Austro-Ungariei, după Primul Război Mondial, România și-a mărit cu o treime teritoriul. În Transilvania, românii erau deja atunci majoritari. Reprezentanții celor 800.000 de germani care trăiau acolo au votat de asemenea anexarea la România. Cei mai mulți germani din România au emigrat între timp”, scrie ziarulromanesc.de.
O eroare și o gafă de proporții admisă de jurnaliștii germani. Imediat au urmat reacții dure ale Ministerului de Externe de la București, ale Ambasadei României la Berlin.
Ministerul Afacerilor Externe de la București a anunţat că prin intermediul Ambasadei României la Berlin, a făcut demersuri la cele două redacţii pentru a oferi clarificări necesare şi a solicitat rectificarea informațiilor prezentate. Diplomația română a mai precizat că articolul de presă publicat de Agenţia Germană de Presă şi preluat, ulterior, de postul public de televiziune german ZDF cu privire la aniversarea Centenarului Marii Uniri nu reflectă adevărul istoric, conţine erori grave şi o abordare tendenţioasă.
Între timp, site-ul televiziunii germane de stat ZDF a corectat articolul defăimător la adresa României, așa încât cuvântul „Anschluss” (în traducere: anexare) a fost înlocuit cu cuvântul „Beitritt” (în traducere: aderare). La finalul articolului, jurnaliștii germani au făcut o scurtă precizare: “În versiunea anterioară a articolului a fost folosită expresia anexarea Transilvaniei. Am modificat acest lucru”.
Este o gafă regretabilă, însă diplomația română a intervenit promt pentru clarificarea lucrurilor și corectarea informațiilor apărute în presa germană.
Pe când în R. Moldova, înșiși demnitari de stat falsifcă istoria neamului nostru românesc. Șeful statului Igor Dodon promovează la greu teoria moldovenismului care ne-a fost băgată pe cât de către sovietici. Noroc de unii profesori de istorie și de istorici care cultivă tinerelor generații adevărul istoric despre cine suntem noi cu adevărat, cine ne sunt strămoșii, care ne este cultura, neamul, tradițiile, care este țara noastră.