Două familii de romi din România au înşelat statul francez cu aproape 2 miloane de euro
Escrocherie în Franța, demascată după 2 ani. Două familii de romi din oraşul Murgeni, judeţul Vaslui, sunt acuzate de autorităţile franceze că timp de doi ani au încasat ilegal alocaţii familiale şi sociale din partea statului francez, prejudiciul fiind evaluat la aproape 2 milioane de euro, scrie adevarul.ro.
Pe 16 aprilie 2019 Tribunalul de Mare Instanţă din Valenciennes, Franţa a emis patru mandate europene de arestare pe numele a patru cetăţeni români de etnie romă din oraşul Murgeni din judeţul Vaslui.
Cei patru romi puşi sub acuzare de procurorii fracezi sunt două cupluri, soţ-soţie, şi împotriva lor procurorii francezi au început urmărirea penală. Ei riscă să petreacă după gratii câte 10 ani fiecare.
Pe lângă aceştia, alţi trei membri ai clanului de romi din Murgeni au fost identificaţi şi arestaţi pe teritoriul Franţei. Concret, romii din Murgeni sunt acuzaţi că au pus la cale un sistem de fraudare a statului francez, iar timp de doi ani au obţinut, în mod ilegal, sume uriaşe cu titlul de alocaţii, bani pe care ulterior i-au investit în imobile şi autoturisme în România, acolo unde locuiau în mod real.
Urmează ca instanța de judecată din România să stabilească definitiv dacă inculpații vor fi sau nu extrădaţi în Franţa.