Diaspora: În ce condiții puteți intra în R. Moldova fără ca să stați în carantină

Potrivit hotărârii din 24 iulie a Comisiei naționale extraordinare de sănătate publică, a fost prelungită până la data de 31 august 2020 inclusiv, pe întreg teritoriul Republicii Moldova, starea de urgență în sănătate publică, declarată prin Hotărârea nr. 10 din 15 mai 2020 a CNESP, cu posibilitatea de revizuire a termenului dat în funcție de evoluția situației epidemiologice la nivel național.

Astfel, persoanele care traversează frontiera de stat pe sensul de intrare în Republica Moldova până pe 31 august vor completa, în mod obligatoriu fişa epidemiologică, precum şi vor semna declaraţia pe propria răspundere de a respecta regimul de autoizolare o perioada de 14 (paisprezece) zile în locurile determinate.

Totuși există câteva excepții de la această prevedere prin care puteți intra în R. Moldova fără ca să stați în carantină. Iată categoriile de persoane care nu sunt obligate să respecte regimul de autoizolare pe o perioadă de 14 (paisprezece) zile.

  • conducători auto şi personalul de deservire a vehiculelor rutiere de transport marfă și a vehiculelor rutiere de transport de persoane contra cost, echipajele și personalul de deservire ale aeronavelor/navelor și brigăzile și personalul de deservire ale garniturilor de tren;
  • persoane care călătoresc din motive de sănătate sau umanitar, inclusiv însoțitorul, după caz (cu prezentarea documentelor confirmative);
  • elevii/studenții, înmatriculați în unitățile/instituțiile de învățământ de peste hotarele țării noastre, care au de susținut probe sau examene la încheierea ciclurilor de învățământ gimnazial/liceal/învățământ superior;
  • persoane care se deplasează în interes profesional, dovedit prin viză, permis de ședere sau un alt document confirmativ;
  • lucrătorii transfrontalieri;
  • membri ai misiunilor diplomatice şi ai oficiilor consulare acreditate în Republica Moldova, ai organizațiilor/misiunilor internaționale, precum şi membrii familiilor acestora sau personal care poate asigura ajutor umanitar;
  • persoane în tranzit.
La aceste categorii se mai adaugă și un alt punct – persoanele care sunt angajate oficial în câmpul muncii în alte state.

Solicitat de Portalul Nr.1 al Diasporei ER NEWS, Ministerul de Externe de la Chișinău a venit cu precizări oficiale:

Potrivit pct.8 subpct. 8.4 al Anexei nr.1 al Hotărârii nr.21 din 24.07.2020, persoanele care se deplasează în interes profesional, dovedit prin viză, permis de ședere sau un alt document confirmativ, în cazul în care nu prezintă semne clinice de infecție respiratorie sau stare febrilă, nu sunt obligate să respecte regimul de autoizolare o perioadă de 14 zile în locurile determinate.

Prin urmare, în cazul în care sunteți angajat oficial în câmpul muncii în alte state, pentru a beneficia de excepția de la obligativitatea respectării regimului de autoizolare, la intrare în Republica Moldova, va fi necesar să comunicați polițistului de frontieră că, urmează să reveniți în statul vizat în scop profesional (la locul de muncă) și, totodată, va trebui să prezentați și documente confirmative acestui scop, cum ar fi: contractul de muncă, permisul de ședere eliberat în scop de muncă – în cazul deținerii, legitimație de serviciu, etc.

Articole similare
Comentarii