Dezastru pe o autostradă din Italia. Doi şoferi de TIR au murit pe loc după un impact devastator
Doi şoferi de TIR au murit pe loc într-un cumplit accident pe o autostradă din Italia. Nenorocirea s-a produs pe autostrada A12 între localităţile Sestri Levante şi Lavagna (Genova).
Cei doi şoferi care au murit în urma accidentului se aflau într-un TIR încărcat cu flori şi se deplasau pe autsotrada A12.
La un moment dat, înainte de intrarea într-un tunel de pe autostradă, şoferul TIR-ului cu flori a pierdut controlul direcţiei, iar maşina a rupt parapeţii care despart sensurile de mers şi s-a izbit violent de un alt TIR încărcat cu maşini, relatează observator.tv.
Impactul a fost atât de puternic încât TIR-ul cu flori a fost distrus în totalite, iar cabina s-a rupt de pe caroserie şi a fost aruncată câţiva metri pe şosea.
Un italian de 49 de ani şi un brazilian de 24 de ani, şoferi în TIR-ul cu flori, au murit pe loc în urma impactului devastator.
Potrivit chenews.it, şoferul TIR-ului care tracta maşini a fost rănit şi a ajuns de urgenţă la spital, cu un elicopter medical.
Traficul rutier pe autostrada A12, pe ambele sensuri, a fost blocat timp de câteva ore, până ce autorităţile au reuşit să efectueze cercetarea la faţa locului şi să elibereze carosabilul.