Destin tragic pentru doi copii care trăiesc într-un grajd. Mama lor e plecată la muncă în străinătate

Destin tragic pentru doi copii nevoiți să trăiască într-un grajd la lumina unui bec pe baterii. Andrada şi Beni sunt doi copii lăsaţi în voia sorţii încă de la naștere de mamă şi uitaţi de tatăl biologic. Cei doi frați sunt crescuți în prezent de bunică, relatează știrileprotv într-un reportaj cutremurător.

Andrada are opt ani, iar fratele ei Beni, zece. Cei doi stau pe o canapea improvizată, zâmbitori, unul lângă altul şi fiecare cu câte un pui în braţe. După gesturi îţi dai seama că sunt copii care tânjesc după afecţiune. De când au venit pe lume, îi creşte bunica. Mama i-a văzut doar câteva ore, în toți aceşti ani, relatează sursa citată.

Mama lor are numai 25 de ani şi nu mai vrea să audă de România. Bunica pune atitudinea ei pe seama faptului că ambii copii au venit pe lume pe când ea era minoră. Nu avea cum să înţeleagă ce înseamnă să fii mamă.

Bunica şi cei doi copii duc un trai de nimic. Femeia lucrează cu ziua, în sat, ca să fie sigură că are ce să le pună pe masă, că îi poate îmbrăca şi trimite la şcoală. Însă, condiţiile sunt vitrege. Stau într-o singură cameră amenajată, fără curent electric şi apă.

Andrada şi Beni ilustrează un fenomen greu de stopat. În prezent, sute de mii de copii români de pe ambele maluri ale Prutului au cel puţin un părinte plecat în străinătate. Spunem sute de mii, pentru că şi statisticile sunt aproximative. Dezastrul taie apăsat în sănătatea şi viitorul României și al R. Moldova.

Articole similare
Comentarii