Demnitatea unor moldoveni din Italia

De ceva vreme pentru diaspora din Italia, în special pentru cea din Bologna, sunt organizate periodic concerte. Artiștii cântă pe fundalul bannerului ce reprezintă Partidul Șor. Despre asta am scris anterior un articol pe blog.

Cum partidul Șor și-a găsit un loc călduț în diaspora

Acestor artiști care cântă pe fundalul bannerului Partidului Șor s-a alăturat și interpreta Anastasia Lazariuc, care până mai ieri era unul dintre simbolurile noastre naționale. Astăzi a ajuns să fie numită ”artistă de 2 bani”.

Ieri, 21 octombrie, Partidul Șor a organizat un concert la Veneția pentru moldovenii din Italia. Vedeta concertului a fost nimeni alta decât interpreta Anastasia Lazariuc. La Veneția s-a deplasat și vicepreședinta Partidului Șor Marina Tauber, primar al localității Jora de Mijloc. Aceasta a fost întâmpinată cu huiduieli de către moldovenii din diaspora. Conaționalii noștri care au ieșit la proteste au cerut ca primarul de Orhei să fie băgat la pușcărie.

Gepostet von Constantin Chicu am Sonntag, 21. Oktober 2018

Președintele Asociației moldovenilor creștini în Italia, Constantin Chicu care se află în Italia deja de 18 ani a fost unul dintre organizatorrii protestului. El a declarat pentru ZdG că mai mulți moldoveni au parcurs sute de kilometri din Verona, Padova și alte orașe ca să vină să protesteze și să ceară reîntoarcerea miliardului furat. La finalul manifestației, protestatarii au votat unanim o rezoluție împotriva instaurării dictaturii în R. Moldova, pedepsirea lui Ilan Șor în dosarul furtului miliardului precum și interzicerea „pomenelor” electorale.

Reamintesc ceea ce scriam și cu alte ocazii că acest dezmăț poate fi oprit atât acasă cât și în diaspora dacă oamenii pur și simplu ar boicota asemenea evenimente, concerte cu iz politic. Vin cu un îndemn ca pur și simplu să le ignorați. Mergeți mai bine să vă aerați în sânul naturii, să faceți mișcare, să vizitați locuri istorice care să vă umple de amintiri pe toată viața. Este mult mai sănătătos fizic și mental, decât să ascultați minciunile cu care vor să vă impresioneze așa-zișii politicieni.

Articole similare
Comentarii