Practic după fiecare alegeri (locale, parlamentare sau prezidențiale) construim mici dictaturi si creăm dictatori pe care ulterior începem să îi iubim. Conștient sau inconștient, dar acest fenomen este tot mai vizibil în societatea moldovenească, care are drept rădăcină regimul totalitar sovietic în care s-a format și evoluat generația care astăzi este trecută de 60 de ani.
Moldovenii încă mai au nevoie de un ”tătucă”, un dictator care să îi țină în ”cutia de conserve” și să le spună ce să facă, unde să meargă, ce să gândească, ce să mănânce. Gândirea liberă, critică nu este încurajată în niciun fel. Și la o adică, cărui politician i-ar conveni o societate liberă, care gândește și care nu se supune?
Mai nou, alegătorii Maiei Sandu o ridică pe piedestal pe președinta R. Moldova, creează din ea un idol, deși în esență, orice politician, orice șef de stat, chiar și Maia Sandu, trebuie să fie în serviciul cetățenilor. Pentru asta a fost aleasă în această funcție responsabilă. Nu pentru a i se aduce flori și pocloane. Nu pentru a fi idealizată. Dar pentru a munci pentru binele cetățenilor și a țării.
Și așa, treptat-treptat devenim robii unor dictatori crescuți tot de noi. Începem să ne iubim robia în care trăim. Starea de robi devine cumva un mod de existență.
Este o idee pe care o veți găsi și în cartea ”Minunata lume nouă” scrisă de scriitorul britanic Aldous Huxley în 1932. „Va exista, în cursul generației următoare sau nu foarte departe de aceasta, o metodă farmacologică de a-i face pe oameni să-și iubească robia, creând dictaturi fără lacrimi, ca să spunem așa, și producând un fel de lagăre de concentrare nedureroase pentru societăți întregi, astfel încât oamenilor le vor fi luate libertățile, dar le va plăcea, fiindcă vor fi distrași de la orice dorință de a se răscula prin propagandă sau spălarea creierelor, sau prin spălarea creierelor îmbunătățită prin metode farmacologice. Și aceasta pare să fie ultima revoluție“.
Deși datează din 1932, cartea parcă este scrisă azi și parcă e inspirată din societatea moldovenească. Autorul a intuit foarte bine, dar trist în același timp, lumea nouă, care nu este nici pe departe minunată. Nu doar la noi, dar în lume, în general, există deja asemenea dictaturi fără lacrimi, unde oamenii nu mai au nicio dorință de a se răscula, pentru că spălarea creierelor, propaganda la care sunt supuși de dimineață până seara prin intermediul mass-media (de orice gen) a atrofiat orice instinct de critică sau revoltă.
De ce ne place această stare de robi, de turmă?
Pentru că oamenii sunt tot mai puțin atrași de lectură, de studii profunde, de înțelepciune. Ei își reduc existența la satisfacerea necesităților primare, iar ceea ce văd la televizor (în reclame, emisiuni de divertisment) cred că este un mod de viață pe care încet-încet îl adoptă.
Citește și:
Acum războaiele se câștigă nu prin violență, dar prin reducerea accesului la educație, cultură, medicină. Un individ incult are un orizont de gândire limitat. El nu își va pune întrebări despre ce se întâmplă în jur, dar își va accepta condiția sa de rob. Cu atât mai mult nu își va dori să critice sau să iasă la proteste/revolte împotriva guvernărilor. Altfel spus, dacă nu este înțelepciune, nu este revoltă.
Pentru a înțelege și mai bine cum funcționează societatea modernă (inclusiv ce se întâmplă în R. Moldova), iată încă un fragment destul de sugestiv din ”Minunata lume nouă” a lui Huxley:
”Cred că natura revoluției finale cu care ne confruntăm acum este exact aceasta: că suntem într-un proces de dezvoltare a unei întregi serii de tehnici ce vor permite oligarhiei, care ne controlează și care a existat dintotdeauna și probabil ca va exista întotdeauna, să-i facă pe oameni să-și iubească robia. Aceasta este, îmi pare, cea mai decisivă dintre toate revoluțiile nefaste. Dacă îi poți face pe oameni să consimtă la starea de fapt în care trăiesc, starea de robi să devină un mod de existență, diferențele să fie netezite și adaptabile metodelor de producție în masă aplicate la nivel social, dacă poți face aceasta, atunci poți avea o societate mult mai stabilă și durabilă. Vechiul demagog îi putea atrage doar pe acei oameni care-l auzeau atunci când vorbea tare, dar demagogul modern poate influența milioane în același timp, iar prin multiplicarea imaginii sale poate produce un efect halucinant ce are o relevanță hipnotică și de sugestie imensă.”
Într-una din prelegerile sale, autorul vine și cu o soluție:
”Treaba noastră e să ne dăm seama de ce se întâmplă, să ne folosim imaginația pentru a vedea ce se poate întâmpla în continuare, cum se poate abuza de aceste evoluții și apoi, dacă e posibil, să ne asigurăm că puterile enorme pe care le posedăm acum datorită avansului științific și tehnologic vor fi folosite în beneficiul ființelor umane, nu în detrimentul lor”.
Am vorbit de nenumărate ori, în articolele mele, despre puterea educației și a culturii. Deși pare din ce în ce mai dificil să respecți anumite valori, să pui mâna pe o carte și nu doar, să dezvolți o gândire critică, să te informezi din mai multe surse, să nu fii dependent de televizor, radio, rețele de socializare, dar poate doar aceste gesturi pot fi salvarea noastră din robie.