La sfârșitul anului 2014, Consiliul Municipal Chișinău a aprobat o hotărâre neinspirată care pune în condiții inegale Organizațiile Non-guvernamentale care au luat în chirie spații de la Primăria Chișinău. Mai exact, vorbim despre spațiile din clădirea de pe str. București 68.
Astfel, consilierii municipali au aprobat majorarea chiriei pentru spațiul pe care îl are în gestiune Primăria capitalei, atât agenților economici cât și ONG-urilor. Cuantumul a crescut de 4 ori. CMC a plasat organizațiile non-guvernamentale alături de agenții economici, chiar dacă ONG-urile, prin statutul lor sunt non-profit.
Surse din cadrul unei organizații care stă în chirie de ani buni în clădirea de pe str. București 68, susțin că până la majorare plăteau 12 mii de lei pe an, acum factura a crescut la 50 de mii de lei. În această situație sunt mai multe Asociații care închiriază spații pe str. București 68.
Mai curios este că decizia CMC pare să nu fie valabilă pentru toți. Astfel, artiștii stau gratis în această clădire. Stau gratis și cântă, atunci când e nevoie, la evenimentele organizate de Primăria Chișinăului. Statut aparte au fratii Advahov, Alex Calancea, Cristi Aldea Teodorovici, adică sunt privelegiați de primărie. Lista este completată și de alți artiști.
Deși, anumiți consilieri municipali le-au promis Asociațiilor Obștești că vor face modificările de rigoare, așa încât ONG-urile să nu fie afectate de noile tarife, până acum nu s-a întâmplat nimic. Acum proiectul este la conslierul municipal liberal Iurie Topală, însă demersuri au fost făcute către mai mulți consilieri municipali.
ONG-ul despre care vorbeam mai sus are acumulat pentru chirie, datorii de aproape 40 mii lei. Dacă tarifele la chirie nu vor fi micșorate până la sfârșitul anului, atunci Asociația va pleca din clădirea de pe str. București 68. Unele organizații deja demult au făcut acest lucru.
În concluzie, nu pot să spun decât că așa arată țara, așa arată capitala care are grijă de cetățenii săi, care susține și protejează drepturile organizațiilor non-profit.
Am scris despre această problemă în speranța că cei vizați să se autosesizeze și să fie operate modificările de rigoare, dacă le pasă de cei care mai încearcă să facă inițiative bune în țara asta.