În urma solicitării Republicii Moldova de asistență prin intermediul Mecanismului de Protecție Civilă al UE, România a oferit diverse articole de echipamente de protecție personală, pentru a asista țara în lupta sa împotriva pandemiei de coronavirus. Lotul expediat constă din 1.500.000 de măști chirurgicale, 100.000 de măști FFP3, 100.000 de costume de protecție și 100.000 de mănuși.
„Pandemia nu are granițe. Acesta este motivul pentru care Uniunea Europeană și statele ei membre se angajează să-și ajute vecinii în lupta împotriva pandemiei. Sunt recunoscător României pentru solidaritatea sa cu Republica Moldova și pentru transmiterea echipamentelor de protecție indispensabile”, a declarat Comisarul pentru Gestionarea Crizelor, Janez Lenarčič.
Mulțumesc Romania 🇷🇴 for sending almost 2 million items of protective personal equipment – like masks and gloves – to Moldova 🇲🇩 via the EU Civil Protection Mechanism 🇪🇺
A beautiful gesture of European solidarity.
— Ursula von der Leyen (@vonderleyen) February 19, 2021
Acest lucru se alătură livrărilor anterioare de echipamente de protecție personală și ventilatoare din Cehia, la începutul acestei luni, precum și de echipamente de protecție personală și soluții dezinfectante din Austria și Polonia, în 2020.
UE coordonează și cofinanțează costurile de transport ale acestor livrări, prin intermediul Mecanismului de Protecție Civilă al UE. De la începutul pandemiei, 30 de țări au primit asistență sub formă de echipament medical sau de protecție personală, prin Mecanismul de Protecție Civilă al UE.