CEC a instituit program special de activitate pentru secția de votare din Strasbourg, Franța

În atenția cetățenilor R. Moldova cu drept de vot care intenționează să participe la vot duminică, 1 noiembrie la Strasbourg, Franța: CEC a instituit program special de activitate pentru această secție de votare. Aceasta va fi deschisă între orele 7:00 și 20:00.

Decizia vine în contextul extinderii măsurilor restrictive de către autoritățile Republicii Franceze, legate de situația epidemiologică generată de COVID-19, dar și ca urmare a declarării celui mai înalt grad de alertă anti-teroristă, în urma atacurilor din Nice și Avignon.

În acest context, Reprezentanța permanentă a Republicii Moldova pe lângă Consiliul Europei, cu sediul în orașul Strasbourg, a fost notificată de către autoritățile orașului că accesul în clădire unde își va desfășura activitatea secția de votare, va fi sistat la orele 20.00.

Articole similare
Comentarii