Cazul lui Alexandru Pînzari care ar putea reveni la șefia IGP: Cine cu cine a bătut palma

Editorial Elena Robu

Judecătoria Chişinău, sediul Râşcani a decis că Alexandru Pînzari a fost demis ilegal de la conducerea Inspectoratului General al Poliției. De asemenea, Judecătoria obligă Guvernul să îl restabilească în funcție. Aceasta este partea oficială a cazului.

Acum să vedem ce se ascunde în spatele unor asemenea decizii, având în vedere că în justiția din R. Moldova nu poți avea încredere și nu poți fi sigur că ia decizii în conformitate cu legea și nu în conformitate cu interesele unor grupuri (politice, economice).

Există cel puțin două ipoteze cât se poate de pertinente și care urmează a fi demonstrate în viitorul cel mai apropiat. Prima este că încet, încet, cu ajutorul justiției, dar și al socialiștilor vechiul regim al lui Plahotniuc se restabilește, oamenii din anturajul lui Plahotniuc ajungând din nou în funcții de conducere. A doua ipoteză este că președintele Dodon și socialiștii lui au fost de la bun început mână în mână cu Plahotniuc și doar au mimat o minimă dușmănie între ei. Iar acum vechiul regim, cu tot cu oamenii lui este pur și simplu preluat de către Dodon.

Viitorul nu foarte îndepărtat va trăda toate aceste scheme și șiretlicuri, pentru cine are ochi să vadă, urechi să audă și minte să aleagă corect la viitoarele alegeri.

Articole similare
Comentarii