Cancerul ne răpune. Moldovenii merg în străinătate să se trateze. Informați-vă pentru a nu plăti sume enorme de bani

În ultimul timp, aud tot mai multe cazuri de cancer în R. Moldova, încât uneori nici nu mai poți ține ritmul cu toate câte se întâmplă acasă. Cauze pot fi multiple, dar eu cred că modul nesănătos de viață al moldovenilor și alimentația neadecvată își spun cuvântul. Consumăm din ce în ce mai multe toxine și nu facem mișcare, săpatul și prășitul în grădină nu este mișcarea de care are nevoie organismul nostru pentru a menține un ritm de viață sănătos.

Iar cum serviciile noastre medicale sunt la pământ, așa încât nu mai poți fi sigur nici de diagnoza care îți este stabilită, mulți moldoveni apelează la rudele lor din străinătate pentru a merge acolo la tratament. Și bine fac, pentru că serviciile oferite în străinătate sunt mult mai bune, costă mai puțin, dar este nevoie de multă informație și documentare înainte de a merge peste hotare la tratament.

Irina Moscaliuc, o moldoveancă stabilită în Italia deja de 16 ani, povestește experiența proprie prin care a trecut cu mama sa, Valentina, diagnosticată cu cancer mamar și pe care a adus-o în Italia pentru operație și tratament.

Mama sa a aflat că are cancer mamar în luna ianuarie a acestui an. Irina Moscaliuc spune că a plecat de urgență în Moldova, pentru a o aduce pe mama sa în Italia. Dar pentru a beneficia de toate serviciile medicale acoperite de Asistența medicală în Italia, a fost nevoie în  cazul lor de reîntregirea familiei sau de un permis de ședere pe teritoriul Italiei.

Irina Moscaliuc, care este și cetățean italian, a fost îndemnată să facă reîntregirea familiei în Italia. Peste 2 luni, mama sa a primit permisul de ședere pe motive familiale. Doar că aici au apărut problemele. Înscrierea la asistența medicală a mamei sale, care a depășit vârsta de 65 de ani, a costat bani. Este vorba despre o contribuție care se calculează din declarația pe venit a persoanei care o ia la întreținere. Procentul este de 7,5% dacă ai un venit de până la 20 de mii de euro și 4% din restul sumei care depășește acest venit. În urma calculelor, familia urmează să plătească 1980 de euro pe an la asistența medicală.

Pentru a evita să plătiți această sumă, Irina Moscaliuc vine cu un sfat și anume – în asemenea cazuri să faceți reîntregirea familiei în R. Moldova, la Ambasada Italiei. Veți avea nevoie de câteva acte în plus. Cei care sunt în Italia cu permis de ședere sau carta de ședere trebuie sa obțină un certificat de la Questura (sediul Poliției) pentru reîntregirea familiei care se cheamă Nulla Osta, iar în baza acestui certificat și cu actele din Moldova se va solicita viză pentru reîntregirea familiei la Ambasada Italiei în Moldova. În urma unei asemenea proceduri, mama sa ar fi primit permis de ședere pe teritoriul Italiei și astfel putea fi înscrisă gratuit la asistența medicală.

Așadar, când aveți de parcurs un drum atât de anevoios, informați-vă înainte de a plăti sume de bani pe care puteți să le evitați.

Valentina Moscaliuc  a fost operată cu succes în luna aprilie și acum se simte mai bine, deși are de urmat încă unele tratamente. Fiica sa, Irina Moscaliuc a ținut să împărtășească această experiență proprie pentru a evita să faceți aceleași greșeli și să plătiți sume de bani în plus.

Sănătate tuturor!

Și prietenii tăi merită să cunoască această informație. De aceea distribuie pe Facebook, pune LIKE, invită prietenii să aprecieze pagina de Facebook Elena Robu Blog și să se înscrie în grupul Vocea diasporei.

Informația este putere, informați-vă corect!
Cu respect, Elena Robu

Articole similare
Comentarii