Basarabeanca din Italia, cu mărturii cutremurătoare despre munca de ”badante”

Președinta Asociației ”Casa Mare” din Bologna, Ana Păun are un mesaj pentru toți cei care vor să vină în această țară și povestește crâmpeie din experiența ei de a fi ”badante” (îngrijitoare) la una din familiile de italieni la care a lucrat. Basarabeanca și-a exprimat opinia pe rețelele de socializare.

”Cine vine de acasă pentru prima dată, trebuie să se focalizeze nu că vin să facă bani cu sacul, că nu vor sta numai în fotoliu sau pe plajă cum mai povestesc unii dintre ai noștri și alții ascultă și așa le pare că este. Cei care vin aici trebuie să știe că merg la un risc, vin la zero, unde nimeni nu-i așteaptă. Mai trebuie să știe că lucrul în Italia este în majoritate ca asistentă, adică vor avea pacienți țicniți, la pat, grei de cap și de corp, cu pempers și oală, de șters rahat până în gât. Fiind fără acte, nu ai cui să te jelui, dar asta e realitatea – că nu e de jeluit, e situație reală care trebuie înfruntată”, a povestit Ana Păun.

Printre sfaturile pe care le dă reprezentanta din diaspora este și focalizarea asupra scopului tău și trecerea peste orice ca să ajungi la scop.

În același timp, președinta Asociației ”Casa Mare” mărturisește prin ce a trecut la începuturi când a venit în Italia. ”Eu când am venit inițial, am mers la o bătrână care schimba câte o ”badante” pe zi. Era foarte agresivă. M-am trezit cu ea și cu cuțitul la spatele meu, avea o apucatură să își scoată rahatul din veceu sau din fund și să îl înșire pe pereți. Odată din neatenția mea că nu am reacționat la timp mă apucase de par cu mâinile de rahat că îmi părea că nu mă mai spăl o lună, că tot mirosea și multe altele peripeții”.

”Dar eu aveam un scop! Să rezist! Deoarece eram mamă a doi copii, iar familia îmi permise să stea cu mine sub un acoperiș, dar asta nu înseamnă că răbdam. M-am focalizat, am luat situația din punct de vedere psihologic și foloseam reacțiile pe care le învățasem pe parcursul anilor de serviciu în R. Moldova. Deci, din fost pedagog și lucrător MAI, m-am trasformat într-o femeie puternică, căutăm soluții la orice impas. Nu am stors nicio lacrimă NICICÂND! În fața nimănui. Când nu mai puteam abandonam. Și vreau sa îmi jure unul din diaspora ca nu a fost în depresie. Beau fetele noastre pastile cu carul”, a mai spus Ana Păun.

***

Deci, ca să rezum, ce avem de făcut înainte de a pleca la muncă în străinătate: în primul rând să ne informăm corect, de la rude, prieteni, acum fiecare familie are pe cineva plecat în străinătate. De asemenea să ne informăm de pe platforme, site-uri care scriu despre experiențele de viață ale moldovenilor care muncesc sau sunt stabiliți în străinătate. Apoi, dacă sunteți gata să acceptați condițiile prin care au trecut zeci de mii de conaționali de-ai noștri departe de casă, atunci faceți acest pas, dacă nu sunteți gata, atunci mai reflectați. Soluția cea mai bună pentru voi va apărea negreșit!

Informația este putere, informați-vă corect!
Cu respect, Elena Robu

Articole similare
Comentarii