Dacă vreți să cunoașteți și să înțelegeți cum funcționează o societate, cel mai bine este să urmăriți ce se întâmplă în perioadele de criză, cine și cum se adaptează. Vorbim aici despre politicieni, jurnaliști, activiști civici. De regulă în perioade de criză, mulți dintre aceștia își schimbă orientările politice, trec în tabere opuse, își găsesc alți ”stăpâni”, pe care anterior i-au criticat.
Între multe altele, războiul din Ucraina dezvăluie și fața adevărată a jurnaliștilor propagandiști din R. Moldova. Unii au rămas fără loc de muncă, după ce instituțiile de presă (dacă le pot numi așa) au fost blocate pentru că erau porta-voce a propagandei Kremlinului, alții s-au reorientat rapid și și-au găsit un loc călduț în instituțiile de presă ”libere”. Mai sunt și alții din categoria celor care au misiuni speciale pentru destabilizarea situației din R. Moldova, care, de fiecare dată, vin și revin cu proiecte media ”grandioase” de spălare de creieri.
Cum îi depistați pe jurnaliștii propagandiști?
Urmăriți-le activitatea. Vedeți de câte ori și-au schimbat opiniile, valorile, în perioada activității lor. Comparați activitatea lor cu a altor jurnaliști. Vedeți de câte ori operează cu informații false, care nu corespund adevărului. Pentru asta e nevoie să vă informați din mai multe surse, să urmăriți mai multe portaluri de știri credibile, în care aveți cât de cât încredere. Cei care astăzi se informează doar de pe Facebook, urmăresc doar un post de televiziune, consultă doar un portal de știri riscă să fie mai mult dezinformați și manipulați, decât informați.
Și renunțați să mai urmăriți posturi de televiziune rusești (ORT, NTV), instituții de presă rusești. Boicotați-le, dacă autoritățile statului încă nu au luat ”dificila” decizie de a le bloca în mod oficial. Boicotați-le pentru că nu transmit adevărul, ci doar ceea ce convine regimului de la Moscova.
Știați că…
Cercetările arată că oamenii nu știu să diferențieze minciuna de adevăr, fiind capabili să facă această distincție doar în aproximativ un caz din două (54%)? Se pricep ceva mai bine să identifice adevărul ca fiind neînșelător (61%) decât minciuna ca fiind înșelătoare (47%).
Dezvoltați o gândire critică
Așa cum scriam anterior, în alte articole, nu vă creați idoli din jurnaliști. Fiți raționali. Gândiți și acționați la rece, fără emoții. Dacă nu reușiți, respirați adânc și reluați procesul. Mai ales pe timp de război, când emoțiile ne întunecă rațiunea.
Astăzi este absolut necesar să dezvoltați o gândire critică și să verificați din mai multe surse informația. Da, e mai greu, vă ia mai mult timp, dar într-un final câștigător ieșiți voi, nu idolii pe care i-ați urcat pe piedestal.
Pentru cei care vor să aprofundeze subiectul, găsiți mai jos câteva explicații care vă ajută să înțelegeți mai bine cum funcționează mașinăria jurnalistică. Extras din cartea ”De la informare și știri adevărate, la dezinformare și știri false” de Bogdan Oprea, doctor în științe ale comunicării:
Ce este știrea (adevărată)?
Știrea constituie o specie a genului jurnalistic, așa cum un roman reprezintă o specie a genului literar. În definiția ei cea mai simplă, știrea reprezintă o relatare (o povestire) jurnalistică despre o persoană, un lucru, un fapt sau un eveniment adevărat și care este de interes pentru un număr semnificativ de mare de oameni.
În primul rând, așa cum am văzut din această definiție, știrea trebuie să relateze un fapt sau un eveniment, ceea ce înseamnă că trebuie să relateze adevărul, ceva ce s-a întâmplat ori ce urmează să se întâmple. Altfel spus, știrea trebuie să relateze doar ceea ce jurnalistul a văzut cu ochii lui și/sau a auzit cu urechile lui sau ceva ce o altă persoană a văzut cu ochii ei și/sau a auzit cu urechile ei și spune acest lucru fără să se ascundă (poate fi vorba despre un martor sau despre o persoană în măsură să vorbească despre respectivul subiect, așa cum sunt purtătorii de cuvânt, ofițerii de presă, responsabilii de comunicare etc.)
Modelul acesta de verificare se numește Regula „Cine vede? Cine aude?”. Practic, pentru a spune adevărul, jurnalistul trebuie să știe sigur că ceea ce afirmă este adevărat, iar, pentru aceasta are nevoie să dovedească dincolo de orice îndoială adevărul.
Jurnaliștii numesc acestea dovezi sau probe, iar ele constau fie în declarații ale unor persoane care nu se ascund și depun mărturie pentru ceea ce au văzut și/sau auzit, fie cărți, studii, înregistrări, articole etc. În al doilea rând, definiția ne spune că știrea trebuie să fie o relatare jurnalistică, ceea ce înseamnă că reprezintă o povestire sub formă jurnalistică a faptului sau a evenimentului respectiv. Pentru a putea povesti sub această formă trebuie să fii jurnalist, adică un specialist care știe să facă (să producă) știri.
Putem compara meseria de jurnalist cu orice altă meserie, știrea cu orice produs, iar realizarea de știri cu orice proces de producție. Pantofarii, și doar ei, știu cum se fac pantofii, adică, mai exact, ei cunosc procesul de producție al pantofilor. La fel și jurnaliștii, doar ei știu care este procesul de producție al unei știri, care sunt regulile și care sunt procedurile de rutină4 care trebuie aplicate pentru a obține o știre veritabilă.
Bineînțeles, oricine poate încerca să facă pantofi, chiar dacă nu este specialist, dar vor rezulta niște obiecte care se pot asemăna mai mult sau mai puțin cu pantofii adevărați.
La fel se întâmplă și cu persoanele care încearcă să facă știri fără să aibă pregătirea necesară, dar rezultatele nu pot fi considerate știri veritabile.
De aceea, pentru că nu vom putea purta pantofii făcuți de un nespecialist deoarece ne pot răni, ne pot face să ne împiedicăm sau să ne stricăm mersul și chiar se pot rupe, nu trebuie să consumăm nici știrile care nu sunt create de jurnaliști.
Acestea pot prezenta faptele și evenimentele în mod greșit, fără respectarea regulilor și procedurilor de rutină jurnalistice și pot fi știri greșite și chiar știri false.
Ce este minciuna?
Chiar dacă poate părea greu de crezut, s-au scris multe cărți despre minciună, iar oamenii de știință sunt foarte preocupați să înțeleagă tot ce se poate înțelege despre acest fenomen. În definiția ei cea mai simplă, minciuna reprezintă o afirmație despre o persoană, un lucru, un fapt sau un eveniment fals, neadevărat, care se face știind că respectiva afirmație nu este adevărată.
Un accent important pe care trebuie să-l reținem este faptul că persoanele care mint o fac în mod intenționat, deci știu că ceea ce spun nu este adevărat.
Pentru a minți sunt folosite mai multe mijloace, precum exagerările, înfrumusețările, minimizările, ștergerea urmelor, contestările etc.
Ca să aflăm dacă avem de-a face cu o minciună, trebuie să descoperim adevărul. Acest lucru se face prin Regula „Cine vede? Cine aude?”, adică trebuie să obții informația respectivă ca un profesionist, fie că ai văzut-o cu ochii tăi și/sau auzit-o cu urechile tale, fie altcineva a văzut-o și/sau auzit-o și spune acest lucru fără să se ascundă (vezi „Ce este știrea adevărată?”). Altfel spus, trebuie să devii un detectiv digital și să cauți adevărul.
Ce este zvonul?
Și cercetările în domeniul zvonurilor i-au preocupat foarte mult pe oamenii de știință, unii dintre aceștia susținând că ele sunt la fel de vechi ca istoria și că zvonurile ar fi „cel mai vechi mijloc de informare din lume”.
Pe vremea când nu exista presă și nu existau nici rețelele de socializare, oamenii din locuri îndepărtate aflau ce se întâmplă în lume doar prin intermediul zvonurilor. Zvonul reprezintă o afirmație despre o persoană, un lucru, un fapt sau un eveniment, care se răspândește, de obicei din gură în gură10 și, mai nou, prin intermediul rețelelor de socializare, făcându-se abstracție dacă respectiva afirmație este adevărată sau falsă.
Ca și în cazul minciunilor, pentru a afla dacă un zvon este adevărat sau fals, folosim Regula „Cine vede? Cine aude?”.
Exercițiu: Căutați în grupurile de rețele de socializare din care faceți parte trei exemple de afirmații care pot fi considerate zvonuri. Folosiți pentru aceasta Regula „Cine vede? Cine aude?” și vedeți dacă există dovezi veritabile care să le susțină.