Ambițiile moldovenilor din Franța: Să creeze de la Strasbourg la Chișinău o punte culturală, economică și socială
Ambițiile moldovenilor din Franța: Circa 60 de persoane (moldoveni, alsacieni și alte naționalități stabilite în Alsacia) și-au dat întâlnire la sfârșitul săptămânii trecute la Strasbourg în cadrul Conferinței organizate de către Asociația Alsace-Moldavie: “De la Strasbourg la Chișinău: o punte culturală, economică și socială”.
”Scopul acestui eveniment a fost de a face un prim pas pentru a construi o punte între Alsacia și Moldova, pentru de a aduce mai aproape aceste două teritorii diferite, pentru a le permite să se cunoască mai bine, să se descopere, să facă schimb de experiență și să se îmbogățească reciproc atât pe plan cultural, economic, cât și social”, a declarat pentru www.elenarobu.md vicepreședinta Asociației ”Alsace-Moldavie”, Felicia Cojocaru.
Printre invitați s-au numărat oficiali de rang înalt precum deputați, ambasadori, șefi de înterprinderi, reprezentanți ai Consiliului Europei etc.
Potrivit organizatorilor, participanții la eveniment au împărtășit experiențele lor de colaborare între R. Moldova și Alsacia pe plan economic, cultural și social, au adus exemple practice, dar și au încurajat consolidarea legăturilor de prietenie între aceste două teritorii și dezvoltarea în continuare a relațiilor de parteneriat.
În discursul său, ambasadoarea Corina Călugăru, reprezentantul permanent al R. Moldova pe lângă Consiliul Europei, s-a referit la aspectul cultural al țării noastre și a modului în care conaționalii noștri, stabiliți în Alsacia, percep cultura franceză (alsaciană, care puțin diferă de restul Franței din motive istorice), cum se integrează în societatea alsaciană, care sunt diferențele și asemănările, astfel dând posibilitatea francezilor să cunoască și să înțeleagă mai bine ce reprezintă R. Moldova, cu tezaurul său istoric, cultural, social și desigur uman.
Oficialii francezi cum ar fi deputatul Frédéric Reiss, președintele Camerei de Comerț și Industrie France-Moldavie, director al Alianței Franceze din R. Moldova, Emmanuel Skoulios, președintele Uniunii Internaționale a Alsacienilor, Gérard Staedel au vorbit despre relațiile de cooperare între cele doua țări, cu exemple practice și speranțe de fortificare a acestor relații în viitor.
Conaționala din Marea Britanie, Victoria Dunford, fondatoarea MAD-AID, prezentă la eveniment a împărtășit din experiența sa de realizare a proiectelor sociale în R. Moldova. Deși la început a întâmpinat greutăți și imense bariere birocratice, Victoria Dunford a reușit să îi mobilizeze pe britanici și pe reprezentanti ai diasporei din Marea Britanie în asemenea proiecte. Pentru această activitate, Victoria Dunford a fost decorată cu Ordinul Reginei Elisabeth a Marii Britanii, fiind unicul reprezentant al disporei moldovenești care a primit o astfel de apreciere.
”Am decis să continuăm eforturile de a asigura schimburi economice, mai ales în domeniile în care Moldova are avantaje comparative, cum ar fi desigur viticultura, dar și domenii noi, ca IT-ul. Urmează să se intermedieze și organizarea unor cooperări de tipul înfrățire între comunități alasciene și moldovenești. Printre altele, vom asigura și cooperarea între două cluburi sportive de arte marțiale, unul moldovenesc și unul alsacian; urmează să organizăm și un eveniment cultural de Martișor, împreună cu Reprezentanța Permanentă a Moldovei pe lângă Consiliul Europei, pentru membrii comunităților noastre, precum și alte proiecte ambițioase pe care pe avem pentru viitor”, a ținut să sublinieze pentru www.elenarobu.md, vicepreședinta Asociației ”Alsace-Moldavie”, Felicia Cojocaru.
La finalul conferinței, participanții au fost invitați să descopere produse tradiționale moldovenești și alsaciene.