Alegerile din circumscripția Hâncești: Cine merită să fie susținut

Editorial Elena Robu

În circumscripția Hâncești a început campania electorală pentru alegerile din 15 martie.

Este o campanie destul de zgomotoasă, una în care componentele blocului ACUM (PAS și PPDA) au și susțin candidați diferiți. E regretabil că s-a ajuns la această situație și e regretabil că PAS și PPDA nu au putut cădea de acord asupra unui candidat comun.

La drept vorbind, PAS ar fi trebui să facă un PAS înapoi și să suțină un candidat propus de PPDA pentru circumscripția Hâncești, având în vedere că deputatul în circumscripția 50 din diaspora, Galia Sajin (care a generat cea mai slabă prezență la vot din diaspora) a fost tot propus de PAS. Uneori compromisurile fac bine, chiar și în politică, iar din păcate, acest lucru este mai greu de înțeles în tabăra Maiei Sandu.

Nu am nimic împotriva fostului ministru al Justiției, Olesea Stamate, care este candidadul PAS în alegerile de la Hâncești, dar care au fost rezultatele concrete ale Olesei Stamate în funcția de ministru al Justiției pentru care ar merita să fie aleasă deputată? Ce îmi amintesc este episodul legat de Curtea Constituțională, unde președinte a ajuns socialistul Vladimir Țurcan. În pofida declarațiilor de tot felul cu privire la contestarea acestei numiri, Vladimir Țurcan este în continuare președinte al Curții Constituționale. În plus, un adevărat scandal a izbucnit în interiorul PAS din cauza acestei candidaturi, care s-a soldat cu excluderi din partid. Este vorba despre Grigore Cobzac, exclus din PAS ca urmare a disensiunilor legate de candidatul pentru circumscripția Hâncești.

Așadar, cine ar merita să ajungă deputat în urma alegerilor din 15 martie?

Întâi de toate să analizăm activitatea altor deputați propuși de PAS care au acces în parlamentul R. Moldova. Cel mai recent caz este cel al deputatului ”diasporei” din circumscripția 50, Galia Sajin. Ce a făcut această deputată până acum pentru diaspora? Cine poate oferi un exemplu?

Evident, nu îi punem pe toți deputații în aceeași oală și nici nu îi comparăm, dar alegătorii vor să aprecieze și bunul simț în politică, pentru că de nesimțire suntem sătui deja.

Persoana care ar merita să fie susținută în aceste alegeri este Grigore Cobzac, candidat independent, fost deputat. Fiecare are păcatele sale, dar cel puțin Grigore Cobzac a venit în repetate rânduri cu dezvăluiri despre fărădelegile comise în perioada regimului lui Plahotniuc, are susținere la Hâncești, iar la alegerile pentru funcția de primar al orașului Hâncești s-a plasat pe locul 2, fiind devansat de candidatul PDM, Alexandru Botnari, cel care a câștigat primăria Hânceștiului. Să nu uităm că aceste alegeri au un singur tur și cine acumulează cele mai multe voturi, acela câștigă. Așadar, o a doua șansă nu există.

În această luptă acerbă între bine și rău, între stânga și dreapta, între proeuropeni și proruși, care este fără sfârșit în R. Moldova este bine să se ia în calcul cine dintre proeuropeni are mai multe șanse de câștig și acela să fie susținut.

În cursa pentru alegerile de la Hâncești s-au înscris 7 candidați. Iată cine sunt aceștia

Campania electorală a început vineri, 14 februarie. Urmează o luptă dură, grea, cu pacte de neagresiune pline de agresiune.

Articole similare
Comentarii