Alegeri prezidențiale în România, turul 2. Cum votează românii din străinătate

A început a doua zi de vot la alegerile prezidențiale pentru românii din diaspora. La ora 7:00, ora României, s-au deschis cele 37 de secții de votare din Republica Moldova, unde se înregistrează mereu prezențe mari. De asemenea, s-a reluat votul și în Grecia, Cipru și Israel, alte țări unde locuiesc mulți români, transmite digi24.ro.

Diaspora s-a mobilizat mai bine decât acum două săptămâni. Aproape 100.000 de oameni din străinătate au votat până acum pe liste suplimentare, cu peste 17.000 mai mulți ca în primul tur, la aceeași oră. A scăzut, însă, numărul celor care au votat prin corespondență.

Indiferent unde se află sau din ce motiv – fie ca sunt stabiliți acolo sau doar în trecere – mulți români și-au făcut timp să treacă și pe la urne. Vor să voteze și foarte important, vor să-și vadă cât mai mulți concetățeni făcând la fel.

Un salt vizibil în numărul votanților s-a văzut după ce s-au deschis secțiile în Republica Moldova, apoi când a început votul în țările aflate pe fusul orar al Europei Centrale. Adică exact acelea unde sunt cele mai numeroase comunități românești – Italia, Spania, Germania, Franța, Marea Britanie sau Olanda.

Articole similare
Comentarii