Consultații la medic de la distanță. Cum ar fi posibil și în R. Moldova?

Din 15 septembrie, telemedicina va putea fi accesibilă pentru toți pacienții din Franța. Un proiect de acord între sindicate și CNAM (Casa Națională de Asigurări în Medicină) care urmează să fie aprobat în luna mai, va oferi tuturor pacienților posibilitatea de a avea acces la telemedicină. Tariful pentru medicul generalist va fi de 25 de euro și de 30 de euro pentru un medic specialist. Suma însă va fi rambursată de către CNAM.

Ce înseamnă de fapt telemedicină? În cazul de față, pacientul va putea fi consultat de la distanță de către medic, printr-o videoconferință pe skype de exemplu. O modalitate extrem de comodă pentru pacient, dar și pentru medic. Acest lucru economisește mult din timpul pacienților, dar și al medicilor. Poți fi consultat de la distanță fără a merge în biroul medicului.

Mai mult, telemedicina înseamnă și unități medicale mobile care pot veni oricând acasă la pacient pentru teste de sânge sau chiar pentru a face ecografii, iar un medic să le vada în direct. Așadar, telemedicina înseamnă medicina omului sănătos, care are grijă de propria sănătate.

Ce ar însemna telemedicina pentru R. Moldova? În primul rând, o idee futuristă ar spune unii, în condițiile în care medicii pleacă din sistem și din țară pe un cap. Dar, telemedicina ar exclude întâi de toate mita din sistemul de sănătate. Asta pentru că pacientul nu va mai intra în contact direct cu medicul. Astfel, ar exista o monitorizare a fluxului de bani care vine de la pacient în bugetul de sănătate. Evident, o parte din aceste servicii, cum ar fi consultațiile de la distanță, diferite analize să fie acoperite de polița de asigurare.

Apoi, medicina de la distanță ar salva mult și din timpul medicilor care azi se deplasează dintr-o localitate în alta, din cauza lipsei acute de medici pe întreg teritoriul R. Moldova. S-ar exlude și cozile de la medic, programările s-ar face online.

Așadar, telemedicina ar fi destul de avantajoasă pentru oamenii care sunt la zi cu tehnologiile. Însă există și dezavantaje, riscuri mai ales la sate, unde încă internetul nu este prezent, iar oamenii nu au competențe de a utiliza tehnologiile informaționale. Pentru asemenea categorii de populație pot fi gândite centre cu câteva calculatoare conectate la rețea, așa încât oamenii să poată avea acces la medicii de la Chișinău, de exemplu, de la distanță. Pentru un pacient de la Briceni asta ar însemna că își salvează o zi de deplasare spre Chișinău și retur.

Dar cine astăzi este gata pentru o asemenea revoluție în domeniul medicinei? Cine e gata să resusciteze un sistem de sănătate care este în comă? Cine îi poate determina pe medici să rămână acasă, în R. Moldova? Ce guvernare este gata să stopeze un flux atât de mare de bani ilegali care circulă în sistem? Mă tem că răspunsurile sunt doar negative, iar cetățeanul va muri în continuare din cauza un sistem medical care pare a fi o bătaie de joc pentru populație, dar și pentru medici.

Și prietenii tăi merită să cunoască această informație. De aceea distribuie pe Facebook, pune LIKE, invită prietenii să aprecieze pagina de Facebook Elena Robu Blog și să se înscrie în grupul Vocea diasporei. 

Informația este putere, informați-vă corect!
Cu respect, Elena Robu

Articole similare
Comentarii