Privesc ce se întâmplă în România și mă întreb când ne ajunge și pe noi rândul. Peste Prut, mai nou, se schimbă Guvernele din 6 în 6 luni. Acum 6 luni a căzut Guvernul Grindeanu. Acum a venit și rândul Guvernului Tudose. Este vorba despre Guvernele aceluiași partid PSD, care votează și apoi își demite propriul Guvern. Asta se întâmplă când și partidele sunt măcinate de corupție, când sunt grupuri și grupuri de interese în interiorul unui singur partid. Este teatrul absurdului ce se întâmplă. Să îți demiți propriul Guvern pe care l-ai sprijinit, pentru care ai pus ”cuvântul” că va fi cel mai bun, mi se pare o situație de-a dreptul bizară. În PSD e criză de partid, criză de leadership, criză în lupta anticorupție. Până unde se va ajunge vom vedea în zilele următoare, dar analiștii spun că e începutul sfârșitului pentru liderul PSD, Liviu Dragnea, certat cu legea și justiția din România. Amintesc că Guvernele PSD au încercat, în repetate rânduri să adopte legi controversate care au scos în stradă cifre istorice ale cetățenilor (mai mult de jumătate de milion de oameni) care și-au demonstrat în mod democratic dezacordul cu fărădelegile guvernării.
Or, în Moldova, avem un prieten al acestui PSD, care e la etapa finală. Aceleași etape le vedem și la PD, în frunte cu prietenul de suflet al lui Dragnea. Am depășit ușor schimbările de guvern Leancă, Gaburici și votat pe timp de noapte, Guvernul Filip. Însă în Moldova PD perseverează mult mai bine, având mai puțini oameni care trebuie cumpărați, chiar și prețurile fiind diferite. Se pare că PD va dura încă ceva timp în Moldova, deși sfârșitul va fi identic.
Încă o dată ajungem la vechea vorbă care spune că nu totul e veșnic. Undeva, ceva se surpă și de acolo până la sfârșitul tragic sau mai puțin tragic nu e cale lungă. Așa e și cu cei care se cred veșnici în politica de pe Bâc. Pentru toate este un început și un sfârșit, iar rolul cetățenilor este primordial.
Presiunea străzii mai devreme sau mai târziu își are efectul scontat. Asta dacă mai există presiune a străzii, dacă mai există monitorizare a partidelor din partea cetățenilor. Pentru ca un partid să nu ajungă să fie tiran sau dictator, e nevoie ca oamenii să fie critici la orice acțiune, să îl monitorizeze, să nu creadă orbește, să îi asalteze pe liderii de partid cu mii de întrebări, să nu se lase cumpărați și intimidați, să nu le fie frică. Doar așa poate fi creată o presiune a străzii care să aibă efect asupra guvernării. Altfel, riscăm doar să ne bucurăm de concerte gratuite, frigărui și înghețată ”pe de geaba”.
Informația este putere, informați-vă corect!
Cu respect, Elena robu