Tânăr cu master în Marea Britanie care vrea să revoluționeze domeniul energetic din Moldova
Eugen Camenscic are 29 de ani, este originar din orașul Taraclia și tocmai a încheiat studiile de master în domeniul energiei sustenabile la Universitatea Cardiff din Marea Britanie, după ce a obținut bursa „Chevening” a Ambasadei Marii Britanii în R. Moldova. Îi îndeamnă pe toți tinerii să își facă studiile în străinătate, pentru că este cea mai bună cale de a obține cunoștințe.
Eugen Camenscic împărtășește, pe blogul elenarobu.md, din experiența sa de a studia în Marea Britanie. De asemenea tânărul vorbește despre faptul dacă va merge sau nu la alegerile din 2018 și cum vede el schimbarea clasei politice.
Iată povestea lui Eugen Camenscic:
Nu am avut mare dorință să plec din Moldova. Dar așa s-a întâmplat că am oținut bursă „Chevening” de la Ambasada Marii Britanii. Așa și am ajuns aici. Am plecat din Moldova în anul 2016, la vârsta de 28 de ani. Dar dorința de a face studiile peste hotare am avut-o încă din anul 2014. A fost un vis pentru mine – știam că studiile peste hotare deschid mai multe oportunități. Acum înțeleg acest lucru și mai mult.
Am făcut studiile de masterat în domeniul energiei sustenabile într-un singur an care a fost foarte intensiv, plin cu deadline-uri, proiecte, lecții și vizite de studii. Nu a fost simplu, poate cel mai greu an din viața mea academică. Dar a fost cea mai potrivită cale pentru a dobândi cunoștințe. Recomand tuturor tinerilor din Moldova să facă studii peste hotare.
Cel mai important lucru pe care am învățat de la britanici este cum trebuie să argumentezi tot ce spui. Felul în care ei își construiesc discursul care întotdeuna are un fir logic: spui ideea principală pe care o ai, explici ce ai avut în vedere, prezinți un exemplu, și apoi tragi și o concluzie. Și așa permanent, în orce situație. De exemplu, este foarte interesant să vezi cum au loc dezbateri în Parlamentul lor – foarte interesant!
Ca o comparație : la noi, din păcate, oamenii își expun doar opiniile care nici nu sunt argumentate și nici nu le poți înțelege. Este un fel de cacofonie. Apropo, acest lucru se vede foarte clar în politica moldovenească.
Un alt lucru pe care l-am învățat de la britanici este sentimentul de libertate și dreptate, care este foarte puternic. Am facut studiile în Cardiff, capitala Țării Galilor (Wales), unde chiar și clădirea Asambleei Naționale (Parlamentul lor) a fost construită într-un mod, care exprimă transparența, libertatea, egalitatea și supremația legii. De exemplu, fiecare cetățean poate intra liber în această clădire și să urmărească ședințele Parlamentului sau ale comisiilor speciale.
Un alt exemplu ce mi-a uimit este faptul că pentru ca o petiție să fie evaulată de către Asambleea Națională, este necesară colectarea a doar 50 de semnături (Țara Galilor este la fel de mare precum Moldova). În așa mod, de exemplu, a fost analizată cererea cetățenilor de a restricționa utilizarea pungilor de plastic, ceea ce până la urmă și a fost realizat (utilizarea pungilor din plastic s-a redus cu 70%).
În Marea Britanie sunt deja de un an și patru luni. În ianuarie plec acasă. Tocmai am terminat studiile și încerc să găsesc un stagiu practic pentru a acumula cât mai multă experiență în domeniu. Recent, am devenit membru al Young leaders in Energy and Sustainability (Tineri lideri din domeniul Energiei și Sustenabilitații din Europa). Această organizație încearcă să creeze o platformă de comunicare între specialiști în energetică din toată Europa pentru a contribui la dezvoltarea unui sistem energetic sustenabil. Eu reprezint Moldova și scopul meu este să dezvolt o comunitate de tineri energeticieni în Moldova, unde fiecare membru ar avea posibilitate să crească profesional, să aibă acces la un schimb de experiență, posibilități de angajare, etc.
Suntem foarte mulți basarabeni aici, în Marea Britanie. Am înțeles acest lucru la alegerile prezidențiale, când am văzut rânduri imense de oameni care au vrut să voteze. Am fost impresionat de faptul cât de mulți suntem. Am stabilit relații bune cu mulți moldoveni din UK la Veneția, unde a fost organizat în primieră Offline-ul Adoptă un Vot.
Dacă e să fiu sincer, nu vreau să ies la alegerile parlamentare din 2018, pentru că nu vreau să fiu parte a jocurilor a celor la guvernare. Schimbarea sistemului electoral are un singur scop – aducerea la putere a partidului lui plahotniuc (special scriu cu literă mica) și a bandiților lui din PDM. Pe de altă parte, nu înțeleg nici partidele din opoziție, care așa cum am înțeles, vor să participe la următoarele alegeri. Aș vrea să văd o abordare mai consistentă și principială din partea lor. Cred că dacă toată opoziția (reală) va fi unită împotriva sistemului de vot mixt, se poate de boicotat aceste alegeri și de schimbat Parlamentul: ori prin revoluție ori prin alegeri, dar în baza sistemului electoral precedent. Altfel riscăm să avem un Parlament la fel ca și acum. Și chiar dacă vor fi acolo reprezentanții opziției, nu cred că vor fi schimbari majore. Pe scurt, nu trebuie de jucat în jocurile impuse de plahotniuc, pentru că el de obicei învinge în aceste jocuri (cum a fost cu alegerile prezidențiale de exemplu).
Ce mesaj aș dori să le transmit autorităților cu această ocazie? Cred că cei din așa-zisa “guvernare” trebuie să îmbunătățească condițiile în închisoare, pentru că locul lor va fi acolo, mai devreme sau mai târziu.
Demult să știe din datele statistice că moldovenii fug din Moldova. Și eu înțeleg acest lucru foarte bine, în special după ce am trăit puțin peste hotare. Dar trebuie să spun sincer, într-o măsură este și un lucru firesc. Uitați-vă ce se întâmplă în Romania, Polonia, Bulgaria. Chiar dacă condițiile de trai în aceste țări sunt mult mai bune decât în Moldova, oamenii de acolo totuși migrează spre țările mai dezvoltate. Din aceste considerente Moldova nu este unică.
Dar ceea ce se întămplă acum în Moldova este ca un fel de genocid modern, unde din cauza guvernului criminal și corupt, oamenii sunt nevoiți să plece cu familii întregi. Nu vreau să cred că, din cauza migrației, Moldova va dispărea ca țară, dar posibil că sărăcia va fi și mai profundă, cee ce va afecta social majoritatea populației (cum este și acum). Personal deja mă gîndesc că posibil ar trebui să susțin financiar părinții mei în viitor, pentru că este posibil că pensia lor să nu fie suficientă pentru acoperirea necesităților. Mă pregătesc de pe acum. În curând vreau să aplic pentru obținerea cetățeniei bulgare ca să am mai multe oportunități de angajare în câmpul muncii, aici, în Europa.
Cum am spus anterior, în curând revin acasă și voi sta în Moldova cel puțin de doi ani (așa sunt condițiile bursei Chevening). În acești doi ani voi încerca să schimb ceva în Moldova și sper că voi reuși acest lucru ?. Mai departe nu știu, văd cum progresez lucrurile în țara și decid ce fac mai departe.
Eu sper foarte mult ca noi, ca societate, să începem odată deja să creștem. Să renunțăm de tradiții nocive (religioase, de discriminare de gen și orientare sexuală), să renunțăm la modul de gândire din secolul trecut cum ar fi naționalism, comunism, unionism, statalism etc. Vreau să ne concentrăm mai mult pe lucrurile care sunt într-adevăr importante, de exemplu dezvoltarea omului și a societății per ansamblu, îmbunătățirea și păstrarea mediului ambiant pentru generațiile următoare. Moldova este o țară mică, unde schimbările pot fi făcute foarte repede și eu sper foarte mult că noi să putem face acest lucru.
În Moldova aș vrea să mă ocup de promovarea proiectelor în domeniul energiei sustenabile. Din păcate, sectorul energetic din R. Moldova este foarte slab dezvoltat. De exemplu, nu există nicio piață liberă de energie și din această cauză frânează implementarea tehnologiilor sustenabile cum ar fi energia solară, eoliană, bio, etc. De ce avem nevoie de energie sustenabilă? În primul rând pentru a reduce impactul asupra mediului. În al doilea rând, aceasta va contribui la crearea locurilor noi de muncă, dezvoltarea infrastructurii și chiar crearea industriilor noi. Mai mult banii care pleacă acum în alte țări pentru plata facturii la gaz, de exemplu, vor rămâne în țară și vor reprezenta o valoare adăugată. Nu mai vorbesc despre independența energetică.
La moment, Guvernul mimează reformele în energetică și ca rezultat progresul este foarte mic. Pentru a împinge lucrurile mai repede, vreau să contribui la crearea unei comunități de tineri profesioniști în energetică care vor fi o forță principală pentru dezvoltarea sectorului energetic, prin dezvoltarea proiectelor specifice sau chiar și prin dezvoltarea regulamentelor/legilor din domeniul energetic. Pentru reformarea profundă a sectorului avem nevoie de oamenii calificați și bine pregătiți. Aici vreau să îmi aduc contribuția mea
Mulțumesc pentru acest interviu
Informația este putere, informați-vă corect!
Cu respect, Elena Robu