Sămbăta trecută am decis să facem o promenadă, o mișcare în aer liber și să urcăm unul dintre cele mai cunoscute piscuri din zona Montpellier – vârful Saint Loup cu o altitudine de 658 de metri. Traseul este unul cât se poate de ușor, este extrem de plăcut pentru că nu presupune efort fizic considerabil. La pas alert, urcarea îți ia 45 de minute, iar coborârea 30-35 de minute. Dar priveliștea de sus merită toți pașii făcuți.
Ceea ce m-a determinat să scriu însă acest articol este furnicarul de oameni care era pe acest traseu. Și mai ales, persoane de toate vârstele. De la bebeluși de 6 luni, purtați în brațe fie de mama fie de tata, la bunei însoțiți de nepoței (din motive etice nu am fotografiat aceste momente). Atâta aglomerație de oameni nu am văzut nici măcar la Orheiul Vechi, într-o zi obișnuită de duminică. Iar aici nu era decât sâmbătă o zi în care noi am fost educați să o dedicăm curățeniei generale.
Unde vreau să ajung cu toată această istorie? Cât de frumos și comod este când autoritățile statului oferă salarii decente, servicii publice calitative pentru ca cetățenii să se bucure de o viață normală. În lumea civilizată, copiii de mici sunt educați să facă mișcare, să petreacă timpul calitativ și la natură, să pună preț pe valorile care cu adevărat contează în viață. În Moldova, de regulă, ieșirile în natură înseamnă frigărui și bere. Nu a fost cazul meu, evident, pentru că mi-a plăcut să cutreier Moldova în lung și în lat (puteți vedea pe blog la rubrica călătorii articole în acest sens). Dar, spre surprinderea mea, nu am văzut niciun om în traseele pe care le făceam, nici chiar pe cel mai înalt vârf din R. Moldova.
Este dramatic ce se întâmplă în satele Moldovei. Copii care nu își vâd părinții cu anii. E o tragedie cumplită. Despre ce fel de familii integre mai putem vorbi? Despre ce fel de model de familie, model de educație, model de cultură? Toate sunt aproape pierdute din cauza guvernărilor care nu au avut alte priorități decât să fure din buzunarul cetățeanului.
Evident, este vorba și despre mentalitate, dar prea mult ne-a schilodit sistemul sovietic, încât 26 de ani nu sunt suficienți pentru a schimba lucrurile din temelie. Însă fiecare dintre noi putem contribui la această schimbare, prin lucruri mici pe care le facem, printr-o plimbare, printr-o mișcare în aer liber, printr-o discuție în sânul familiei, printr-o ieșire la teatru sau la cinema, printr-o carte citită în plus. Lucrurile mari le putem face împreună!
Informația este putere, informați-vă corect!
Cu respect Elena Robu