Cazul COLECTIV vs LA SOACRA: Politicieni fără onoare

Tragedia din „Colectiv” care a șocat nu doar România, dar și țările vecine, inclusiv Republica Moldova s-a soldat cu o demisie a Guvernului român, cel al lui Victor Ponta. Demisia Guvernului a fost alimentată, în primul rând, de protestele câtorva zeci de mii de oameni contra corupției care UCIDE și iată a câta oară este demonstrat acest lucru. A fost o demisie de onoare? Să presupunem că dl Victor Ponta a avut în acel moment onoare și a înțeles că atunci când poporul te acuză și nu te mai vrea, este mai bine să pleci.

Drama din „Colectiv” care s-a produs la 30 octombrie 2015, a luat viaţa a 63 de persoane, dintre care 27 au murit în incendiu, 24 în spitalele din ţară şi 12 care au fost transferaţi în străinătate. Alţi 13 pacienţi răniţi în Colectiv se mai află internaţi în unităţi medicale din afara ţării.

Explozia din cantina „La Soacra” care a avut loc pe 9 ianuarie 2016 s-a soldat până acum cu 4 decese, trei femei care au fost transferate la București și un bărbat internat în Chișinău. Chiar dacă s-ar fi înregistrat doar un singur deces, factori de decizie din cadrul Primăriei ar fi trebuit chiar a doua zi să își prezinte demisia. Asta în cazul în care ar fi existat onoare și respect pentru cetățeni. Dar cum aceste calități lipsesc cu desăvârșire în rândul funcționarilor Primăriei Chișinău, subiectul a ajuns să fie discutat în ședința Consiliului Municipal Chișinău. Inițial, aleșii locali au votat pentru demiterea șefulului Pieței Centrale, a pretorului sectorului Centru și a șefului Direcției Comerț. Apoi s-au răzgândit și l-au demis doar pe pretorul sectorului Centru. Cum era de așteptat, primarul capitalei, Dorin Chirtoacă a calificat aceste decizii ca fiind ilegale. E adevărat, unde există tupeu, nu are cum să fie și onoare. Deci, ce le-a lipsit consilierilor să îl demită și pe Șeful Pieței Centrale, care este direct responsabil de situația deplorabilă de la această piață?! Curaj, lipsă de interese? Cu siguranță ceva nu este, dar ar fi fost bine să fie.

În total, pentru demisia pretorului sectorului Centru, Oleg Poiată, au votat 28 de consilieri PSRM, PCRM, PPEM. Liberalii nu au fost la ședință. Dar primarul capitalei acoperă aceste fărădelegi din Chșinău și emite un comunicat de presă prin care anunță că „în conformitate cu legea, pretorii de sector, dar şi conducătorii întreprinderilor municipale sunt numiţi şi eliberaţi din funcţie de către primarul general al municipiului Chişinău. Prin urmare, pretorul sectorului Centru, Oleg Poiată, precum îşi va continua activitatea în funcţia deţinută”. Deci, în traducere ar fi: faceți ce vreți, demiteți pe cine vreți, să se întâmple tot felul de tragedii, EU, primarul, sunt cel care decid pe cine să protejez, ce să fac în oraș: mi-ați dat votul, fiți buni și înghițiți (mesaj pentru alegători).

Pe mine deja nu mă mai interesează că socialiștii au votat împreună cu PPEM pentru demisii. Aceste demisii trebuiau să fie de onoare, așa cum se întâmplă în alte țări onorabile. Nu mă mai interesează sperietorile geopolitice și mitul unuei capitale europene. Nu mă interesează cine și cu cine se aliază la nivel local. Tot ce vreau este ca lucrurile să se miște în Chișinău și dacă asta înseamnă o altă coaliție la nivel local, așa să fie, deja nimic nu mă mai poate speria.

P.S. Ne-am cramponat deocamdată la nivelul demisiilor, eu însă vreau ca cei responsabili, inclusiv din Primăria Chișinău, să stea la pușcărie pentru că au admis să moară oameni. Prin asemenea exemple, s-ar schimba lucrurile și s-ar responsabiliza mai mult clasa politică.

Articole similare
Comentarii