În sfârșit! În cadrul ședinței plenare de astăzi, deputații au examinat, în a doua lectură, proiectul care drept scop prevenirea și combaterea dezinformării și a răspândirii informațiilor false în spațiul mediatic.
Documentul prevede modificarea Codului serviciilor media audiovizuale al Republicii Moldova și urmărește prevenirea și combaterea tentativele de dezinformare, care afectează securitatea națională.
Astfel, Codul serviciilor media audiovizuale al Republicii Moldova a fost completat cu noțiunea de ”dezinformare” și cu sancțiunile aferente, în cazul în care furnizorii sau distribuitorii de conținut media vor încălca legislația.
Despre adoptarea unei legi contra știrilor false, a dezinformării am scris încă în august 2021. Spuneam atunci că prima lege care trebuie adoptată de Parlament (noul Parlament pe atunci) este o lege contra știrilor false.
Prima lege care trebuie adoptată de Parlament: Legea contra știrilor false
A trebuit un război în Ucraina și aproape un an pentru noua guvernare ca și în R. Moldova să apară o astfel de lege.
Urmare a votului de astăzi, Codului serviciilor media audiovizuale al Republicii Moldova a fost completat cu prevederi conform cărora furnizorii de servicii media nu vor difuza, iar distribuitorii de servicii media nu vor retransmite programe audiovizuale de televiziune și de radio cu conținut informativ, informativ-analitic, militar și politic care au fost produse în alte state decât statele membre ale Uniunii Europene, Statele Unite ale Americii, Canada și statele care au ratificat Convenția europeană privind televiziunea transfrontalieră, cu excepția filmelor și a emisiunilor de divertisment care nu au un conținut militarist.
De asemenea, furnizorii de servicii media nu vor difuza, iar distribuitorii de servicii media nu vor retransmite programe audiovizuale care, indiferent de proveniența lor, justifică războaiele de agresiune, neagă crimele de război şi crimele împotriva umanității sau incită la ură.
Documentul a fost susținut cu votul a 54 de deputați.
Rămâne să urmărim cum vor fi puse în aplicare aceste noi prevederi ale legii și cum acestea vor fi respectate.
În R. Moldova nu este suficient să existe legi bune, ele mai trebuie respectate, iar cei care nu le respectă să răspundă, fie prin amenzi, fie prin închisoare.