”Putin nu-i iubește pe oameni. El ne extermină după capriciul lui”. Ce scria în în 2004 jurnalista rusă Anna Politkovskaia, împușcată doi ani mai târziu la Moscova, în blocul în care locuia

În 2004, Anna Politkovskaia, jurnalistă de investigații la ziarul independent Novaïa Gazeta, scria o carte intitulată ”Rusia lui Putin”. A fost publicată imediat în engleză și tradusă destul de repede în majoritatea limbilor europene, inclusiv în Franța în 2005. În cartea sa, Anna Politkovskaia prezintă un portret exhaustiv al lui Vladimir Putin.

Cartea reprezenta un avertisment pentru întreaga lume, dar, din păcate, nu a fost auzit sau poate nu am vrut să auzim. Doi ani mai târziu, pe 7 octombrie 2006, de ziua președintelui rus Vladimir Putin, Anna Politkovskaia a fost împușcată în blocul în care locuia, la Moscova.

Iată un fragment din acea carte, pentru a înțelege mai bine de ce poate fi capabil liderul de la Kremlin.

”Document. Multă vreme m-am întrebat ce a provocat revolta mea aprigă împotriva lui Putin. De ce m-am supărat până la punctul de a scrie o carte. Cu toate acestea, nu sunt adversarul lui sau adversarul lui politic, sunt pur și simplu un cetățean care trăiește în Rusia. Sunt doar un moscovit de 45 de ani, adică am cunoscut Uniunea Sovietică în apogeul decadenței sale comuniste în anii 1970 și 1980 și nu îmi doresc deloc să revin în acea perioadă.

Am încheiat cartea mea în acest 6 mai 2004, tocmai în acest 6 mai. Mâine totul se va termina. Alegerile din 14 martie nu au dat naștere la miracolul contestării rezultatului lor; opoziția a acceptat totul şi s-a supus. Iată de ce mâine este ziua ceremoniei de învestire a lui Putin al II-lea, ales președinte cu o majoritate largă de voturi din partea concetățenilor săi – peste 70%; și chiar dacă scădem 20% din voturi adăugate prin fraudă, sunt oricum destule pentru președinția Rusiei.

Au mai rămas doar câteva ore, va sosi și ziua de 7 mai 2004, iar Putin, acest locotenent-colonel tipic sovietic KGB, cu vederi înguste de provincie, tipice unui locotenent-colonel, cu aspectul nedescriptiv al unui locotenent-colonel care nici măcar nu s-a putut ridica la gradul de colonel, cu un comportament al unui ofițer al serviciilor secrete sovietice obișnuit să-și spioneze proprii tovarăși, ranchiunos (nici un adversar politic, niciun partid care nu ține pasul cu Putin nu a fost invitat la ceremonia de învestitură), acest mic personaj ca un Akaki Akakievici, din ”Mantaua lui Gogol”, [acest personaj nesemnificativ] va urca… pe tron.

Apatia societății

Marele Tron al Rusiei. Brejnev nu ni se potrivea. Andropov ni s-a părut însetat de sânge. Cernenko a fost prost. Gorbaciov nu a fost pe plac. Elțîn ne obliga, din când în când, să semnăm din frică pentru consecințele deciziilor sale… Și iată rezultatul. Mâine, 7 mai, acest bodyguard al celui de-al douăzeci și cincilea eșalon al cărui loc se află în cordonul care reține mulțimile când va trece cortegiul mai marilor acestei lumi, acest Akaki Akakievici Putin va călca pe covoarele roșii ale sălilor tronului ale Kremlinul. De parcă el ar fi cu adevărat stăpânul. Vom vedea aurul regal strălucind de jur împrejur, valeții vor zâmbi servil, însoțitorii, toți ofițerii KGB juniori care și-au primit posturile importante sub Putin…

Răzbunarea sovietică a devenit evidentă odată cu venirea și preluarea puterii de către Putin. Să admitem că s-a întâmplat nu numai din cauza neglijenței noastre și a apatiei provocate de oboseala eternelor noastre revoluții. S-a întâmplat sub strigătele de bun venit din Occident. În primul rând, Silvio Berlusconi [Președintele Consiliului italian], cvasi-amantul lui Putin și principalul său avocat din Europa. Dar și a lui Tony Blair [prim-ministrul britanic], Gerhard Schröder [cancelarul german], Jacques Chirac [șeful statului francez], fără a uita fiul lui Bush [președintele Statelor Unite]. Niciun obstacol nu a stat înainte de intrarea ”cekistului” nostru [porecla dată întotdeauna agenților poliției politice; fost Ceka din 1917 până în 1922] la Kremlin. Nici Occidentul. Nici o opoziție semnificativă în interiorul țării.

O mică digresiune: să nu mai vorbim despre Putin ci despre noi, publicul rus. Oamenii pro-Putin, oamenii care îl împing înainte, care au interes să-l vadă urcând pe tron ​​pentru a doua oară, oamenii care alcătuiesc astăzi administrația președintelui care conduce de facto țara, dar nu guvernul (care execută voința președintelui), nici parlamentul (care produce legile dorite de președinte), acești oameni urmăresc cu mare atenție reacția publicului. Este greșit de crezut că nu le pasă.

Și de notat: persoanele responsabile pentru tot ceea ce se întâmplă suntem noi. În primul rând, noi. Nu Putin. Atitudinea noastră față de Putin, care își bate joc de Rusia cu cinism, atitudinea noastră, care se limitează la „pălăvrăgeala din bucătărie”, i-a permis lui Putin să transforme nestingherit țara în ultimii patru ani. Apatia manifestată de societate este incomensurabilă. Și ea este o îngăduință pentru Putin pentru următorii patru ani. Am reacționat la acțiunile și discursurile sale nu numai cu slăbiciune, ci și cu frică. Și această frică care este a noastră, am arătat-o ​​cekiștilor, înrădăcinați în putere. Și asta nu a făcut decât să le întărească dorința de a ne trata ca pe niște vite.

Natură criminală

KGB-ul îi respectă doar pe cei puternici, îi devorează pe cei slabi. Oare nu ar trebui să știm asta? Și totuși, în cea mai mare parte, suntem slabi și zdrobiți. Pentru cekistul sovietic, frica noastră este miere. Nu există dar mai bun pentru el decât să vadă mulțimile tremurând, pe care trebuie să le supună voinței sale. (…) Putin a arătat de mai multe ori în public că nu înțelege în principiu ce este o discuție. Mai ales o discuție politică. Potrivit lui Putin, un subordonat nu ar trebui să se certe cu superiorul său. Un subordonat care își permite acest lucru este un inamic.

Putin se comportă astfel nu în mod deliberat, nu pentru că este un tiran sau despot înnăscut. A fost crescut așa. Așa a fost educat în KGB și consideră că acest sistem este ideal, lucru pe care l-a afirmat public de mai multe ori. Acesta este motivul pentru care, de îndată ce nu suntem de acord cu el, Putin cere categoric să „oprim isteria”. Acesta este ceea ce explică refuzul său la dezbaterile preelectorale; nu este elementul lui, nu este capabil de asta, nu știe să conducă un dialog. El este exclusiv un „monolog”. După modelul militar, atâta timp cât ești inferior ești obligat să taci, dar odată ce ai devenit superior, poți doar să faci un monolog și toți „subordonații” sunt obligați să pretindă că sunt de acord. Un fel de nebunie ideologică, care uneori se transformă, așa cum sa întâmplat cu Hodorkovski [fostul fondator și CEO al companiei petroliere Yukos trimis în închisoare pentru 10 ani, din 2003], în exterminare fizică sau înlăturare.

Situații tragice

De ce m-am luat de Putin? Pentru că anii trec. Vara aceasta vor marca cinci ani de la al doilea război cecen, care a început pentru ca Putin să devină președinte pentru prima dată. Și nu putem vedea sfârșitul. (…) NIMIC din crimele comise față de copii în timpul bombardamentelor și epurărilor din 1999 nu au fost rezolvate, criminalii nu au ajuns pe banca acuzaților. Putin nu a cerut niciodată o anchetă, deși se spune despre el că iubește copiii (…) De ce m-am luat de pe Putin? Pentru toate acestea. Pentru natura sa criminală. Pentru cinismul lui. Rasismul lui. Pentru război etern. Pentru minciună. Pentru gazul răspândit în sala Teatrului Doubrovka [în octombrie 2002, luarea de ostatici la Moscova de către un comando islamist cecen s-a încheiat cu folosirea unui gaz mortal de către forțele ruse] care a ucis atât de mulți oameni [130 de oameni]. Pentru toți oamenii nevinovați uciși pe parcursul primului său mandat. Morți pe care am fi putut să-i evităm foarte ușor. (…)

După ce a primit accidental o putere enormă, Putin a eliminat-o cu consecințe catastrofale pentru Rusia. Nu-mi place de el pentru că lui nu-i plac oamenii. El nu ne suportă. El ne disprețuiește. El ne vede doar ca pe un mijloc pentru el și nimic mai mult. Mijloacele de a atinge obiectivele personale de putere. De aceea poate face cu noi ce vrea, să se joace după bunul plac. Ne extermină după capriciul lui. Suntem nimic. Și el, deși a urcat accidental atât de sus, este acum țarul și zeul nostru; trebuie să-l adorăm și să ne temem de el.

În Rusia, au existat deja lideri cu o viziune similară asupra lumii. Acest lucru a dus la situații tragice. La vărsare de sânge. La războaie civile. Nu vreau nimic din toate astea. Tocmai din acest motiv, mi-a displăcut acest cekist tipic sovietic care merge pe covorul roșu de la Kremlin până la tronul Rusiei. (…)

Îmi este imposibil să accept că iarna politică persistă din nou în Rusia de câteva decenii. Aș vrea să trăiesc puțin mai mult. Îmi doresc cu tărie ca copiii noștri să fie liberi. Și că se nasc și nepoții noștri liberi. Prin urmare, îmi doresc cu tărie ca dezghețul să vină cât mai curând posibil. Dar numai noi, și nimeni altcineva, putem ridica temperatura iernii rusești peste zero grade. A aștepta ca dezghețul să vină de la Kremlin, așa cum sa întâmplat sub Gorbaciov, este astăzi stupid și nerealist”.

P.S.

Anna Politkovskaia a fost ucisă în 2006. E aproape clar și destul de evident cine a comandat moartea sa. De atunci, Putin a ajuns și mai puternic, iar frica și teroarea cu care își conduce țara au atins cote inimaginabile. Mintea lui nebună a născut acest război în Ucraina. Mii de oamenii nevinovați și-au găsit moartea în bombardamentele rusești. Cine îl mai poate opri pe Putin, dacă nu propriul popor?! Dar cum să se trezească un popor asuprit și ținut în propagandă decenii la rând?! Este capabil oare Putin să se auto-elimine și să pună capăt războiului?! De reflectat…