www.ceconsum.eu – o platforma unică ce promovează o alimentație sănătoasă

La data de 16 decembrie 2021 pe piata media din R. Moldova a fost lansată o platformă unică de informare din R. Moldova și Diaspora www.ceconsum.eu care promovează transparența în sectorul alimentar, o alimentație fără riscuri pentru sănătate.

”Portalul informațional www.ceconsum.eu este vocea consumatorilor și a actorilor publici și privați care activează în domeniul siguranței și securității alimentare în Republica Moldova și în diaspora, în special în Franța. Ne propunem ca acest portal să contribuie la schimbarea în bine a comportamentului consumatorilor din R. Moldova, să contribuie la o informare corectă și transparentă cu privire la sectorul agro-alimentar, așa încât cetățeanul să știe ce mănâncă și la ce riscuri își expune sănătatea proprie, a familiei sale, a copiilor săi, dar și a celor din jur”, a declarat fondatoarea portalului, jurnalista Elena Robu, stabilită în Franța de 4 ani.

”Trăim cu toții un război alimentar, un al treilea război mondial, fără tancuri sau bombe, însă cu tunuri și bombe alimentare. Se salvează cine se informează cu privire la ceea ce consumă. Se salvează cine știe să-și ceară drepturile pentru o alimentație sănătoasă”, mai spune jurnalista.

Suntem alături de voi în acest demers, în a ne cere dreptul la o alimentație sănătoasă. Vrem să știm ce conțin alimentele pe care pe consumăm zilnic. Vrem ca otrăvurile din alimente (cum ar fi E-urii cancerigeni) să fie interzise în industria alimentară.

Proiectul a fost gândit și lansat de Asociația AGER din Franța, condusă de jurnalista Elena Robu și Asociația AGER MEDIA din R. Moldova în parteneriat cu Federația Națională a Fermierilor din Moldova, cu sprijinul financiar al Ambasadei Franței în R. Moldova. Partenerii noștri pe dimensiunea cooperării descentralizate pe domeniul siguranței alimentare sunt orașul Saint-Etienne din Franța și municipiul Strășeni din R. Moldova.

Fii alături de noi, fă parte din comunitatea noastră, susține unica platformă din R. Moldova care cere asigurarea unei alimentații sănătoase pentru populație.

Articole similare
Comentarii