La începutul lunii septembrie, președinta R. Moldova, Maia Sandu, anunța promulgarea Legea Procuraturii, cu noile modificări care au fost votate de către deputați, la propunerea Ministerului Justiției.
Și deși în spațiul public se așteptau măsuri mult mai rapide și mai dure în privința actualului procuror general Stoianoglo, și deși noua lege a Procuraturii prevede un mecanism de demitere a acestuia, până la această oră nicio mișcare în acest sens nu a fost făcută.
Cum poate fi demis procurorul general?
Potrivit noilor modificări operate la Legea Procuraturii, performanțele procurorului general urmează să fie evaluate de către o comisie specială, care va fi constituită ad-hoc de Consiliul Superior al Procurorilor.
Comisia de evaluare a performanțelor procurorului general va fi constituită din 5 membri, dintre care unul este propus de președintele Republicii Moldova, unul – de Ministerul Justiției, unul – de Consiliul Superior al Magistraturii, unul – de Consiliul Superior al Procurorilor și unul – de Procurorul General.
Cine poate demara procedura de demitere a procurorului general?
Iată ce prevede Legea Procuraturii în acest sens:
Articolul 31. Evaluarea performanțelor Procurorului General
(1) În scopul aprecierii activității și a corespunderii cu funcția deținută, performanțele Procurorului General se evaluează de către o comisie de evaluare a performanțelor Procurorului General, constituită ad-hoc de Consiliul Superior al Procurorilor.
(2) Evaluarea performanțelor Procurorului General se inițiază la sesizarea Președintelui Republicii sau a cel puțin 1/3 din membrii Consiliului Superior al Procurorilor. Evaluarea performanțelor Procurorului General nu poate avea loc mai des decât o dată pe an.
Cu alte cuvinte, pentru ca o comisie de evaluare a performanțelor Procurorului General să fie constituită de Consiliul Superior al Procurorilor este nevoie de o solicitare de evaluare a performanțelor procurorului general.
Cine poate solicita evaluarea performanțelor procurorului general?
*Președintele R. Moldova sau
*cel puțin 3 membri ai Consiliului Superior al Procurorilor (CSP).
Amintim că și ministrul Justiției (Sergiu Litvinenco, PAS) este membru al CSP. Componența CSP o puteți consulta aici.
În cazul în care în urma evaluării conducătorul Procuraturii Generale (PG) obține calificativul „nesatisfăcător” Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) va propune președintelui R. Moldova eliberarea din funcție a procurorului general.
Amintim aici că, între altele, în programul de guvernare al Guvernului Gavrilița, este stipulat la capitolul ”obiective de dezvoltare:
1. Asigurarea unui pachet legislativ care să permită asanarea eficientă a sistemului de justiție și urmărirea averilor acumulate ilicit, precum și susținerea acestui proces;
2. Demararea unei reformei profunde a justiției și a luptei veritabile împotriva marii corupții, prin eficientizarea activității procuraturii și a instanțelor judecătorești în vederea stopării furturilor banilor și proprietății publice, precum și prin demararea investigațiilor față de persoanele care au comis ilegalități majore.
De ce până acum nu a fost demarată procedura?
De ce până acum nu a fost demarată procedura de demitere a procurorului general? Este încă o enigmă. Deși actuala guvernare pare să aibă are toate pârghiile în acest sens.
Situația dată trezește multe semne de întrebare și ne duce cu gândul că poate există deja o înțelegere a actualei guvernări PAS cu actualul procuror general Stoianoglo?
Și dacă procurorului general i s-a propus ca, în schimbul rămânerii sale în funcție, să îi pună la închisoare (dacă evident sunt probe în acest sens) pe foștii săi ”prieteni” din fosta guvernare, inclusiv pe fostul șef de stat Igor Dodon?! Și dacă se creează premisele ca ”foștii prieteni” să fie puși cap în cap, să se ”mănânce” între ei așa încât să iasă la iveală toate fărădelegile comise?!
Ar fi realist un astfel de scenariu? Evoluțiile din viitorul apropiat vor confirma sau vor infirma această ipoteză.