Ambasadorul agreat al Uniunii Europene în R. Moldova, Janis Mazeiks, a prezentat copiile scrisorilor de acreditare viceprim-ministrului Nicu Popescu

Ambasadorul agreat al Uniunii Europene în Republica Moldova, Janis Mazeiks, a prezentat copiile scrisorilor de acreditare viceprim-ministrului, ministrului afacerilor externe și integrării europene al Republicii Moldova Nicu Popescu. În cadrul discuției de la ministerul de externe, vicepremierul Nicu Popescu a evidențiat caracterul strategic al relației cu Uniunea Europeană și a efectuat o trecere în revistă a obiectivelor principale pe termen scurt și mediu în promovarea parcursului european al Republicii Moldova, inclusiv în cadrul Parteneriatului Estic.

 Oficialul a exprimat certitudinea că autoritățile de la Chișinău urmează să valorifice pe deplin oportunitățile în asemenea domenii ca economie, digitalizare, infrastructură, sănătate, mediu ambiant.

De asemenea, șeful diplomației moldovene a apreciat rolul partenerilor europeni în procesul de susținere a implementării Acordului de Asociere, asistența generoasă acordată de Uniunea Europeană și perspectivele noi pe care aceasta le deschide pentru consolidarea reformelor interne și creșterea prosperității cetățenilor țării. 

La finele întrevederii, ministrul de externe Nicu Popescu a adresat felicitări noului șef al Delegației UE pentru numirea în post și i-a urat succes în exercitarea mandatului său în Republica Moldova pentru a dezvolta relațiile de parteneriat cu Uniunea Europeană.

Janis Mažeiks a deținut funcția de subsecretar de stat, director politic în cadrul Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Letonia. El a fost anterior Reprezentant permanent al Letoniei la Națiunile Unite la New York.

 

Articole similare
Comentarii