Iată cine este noul director al Agenției Proprietății Publice. A locuit până acum în SUA
Agenția Proprietății Publice are un nou director – Eugeniu Cozonac. Acesta deține o experiență de peste douăzeci de ani în managementul corporativ, lansarea și dezvoltarea companiilor în Moldova, Marea Britanie și SUA. A activat ca expert în recrutarea și selecția personalului de conducere executiv, inclusiv în companiile Fortune 500, transmite un comunicat de presă al Guvernului.
Este co-fondator al ÎCS Compudava SRL (acum Endava PLC), iar între 2000 și 2004 a fost director executiv al acestei companii. Între 2005 – 2008 a fondat compania Tricertion și a fost director operațional al acesteia. În perioada 2011-2014 a fost director pe strategia digitală a Leading The Way, între 2014-2015 – a fondat și a fost director executiv la compania Firstly, iar între 2016 și 2018 – consultant, cercetător la CarterBaldwin Executive Search.
Din 2019 până în prezent a fost director al companiei Plover LLC specializată în gestionarea investițiilor în companii software.
A făcut studii de masterat și doctorat la universități din SUA și Franța în domeniul administrării afacerilor, leadership, dezvoltarea și schimbarea organizațională.
Până în prezent a locuit cu soția și trei copii în Atlanta, statul Georgia, SUA.
Cu ce se ocupă Agenția Proprietății Publice
Agenţia are misiunea de a asigura implementarea politicii statului în domeniile administrării şi deetatizării proprietăţii publice, precum şi a parteneriatului public-privat, exercitînd, în numele Guvernului, funcţiile de fondator al întreprinderilor de stat şi de deţinător de acţiuni (părţi sociale) în societăţile comerciale cu capital integral sau majoritar public, în modul stabilit şi în limitele competenţelor atribuite de cadrul normativ.
Cu alte cuvinte Agenția deține, între altele, competențe în domeniul privatizării proprietății publice de stat și în domeniul administrării proprietăţii publice. Mai multe detalii găsiți aici
Pe parcursul primului semestru al anului 2021, Agenția Proprietății Publice a asigurat exercitarea, în numele Guvernului, a funcţiilor de fondator la 129 întreprinderi de stat şi de deţinător de acţiuni (părţi sociale) în 70 societăţi comerciale cu cota statului în capital social.