În atenția diasporei: S-a deschis primul centru de vaccinare la vama Nădlac II

Vești bune pentru românii din afara granițelor țării ! Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, alături de o serie de instituții publice ale statului român, a depus eforturi substanțiale pentru crearea de centre temporare de vaccinare anti-COVID-19 dedicate diasporei, în punctele terestre de trecere a frontierei de la Arad, cele mai tranzitate din țară.

Începând cu 2 iunie  2021 a fost pus în funcțiune primul centru de vaccinare la punctul de trecere a frontierei Nădlac II.

Așadar, românii care intră în România pot să se vaccineze cu vaccinul Johnson & Johnson (doză unică), fără programare. Menționăm că și însoțitorii acestora care nu sunt cetățeni români pot beneficia de acest vaccin. Centrul de vaccinare dispune de două amplasamente special amenajate. Unul dintre acestea este dedicat vaccinării, iar un altul este destinat supravegherii persoanelor cărora tocmai le-a fost administrat vaccinul.

Supravegherea posibilelor reacții alergice ulterior vaccinării este realizată de către personal medical calificat din cadrul Direcției de Sănătate Publică Arad, transmite Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.

Articole similare
Comentarii