După furtuna de zăpadă Filomena, Spania se pregăteşte pentru un val „nemaintâlnit” de frig
A doua zi după o furtună istorică de zăpadă, Spania se pregăteşte pentru un val neobişnuit de frig, care va afecta în special Madridul, unde autorităţile au continuat duminică cursa contra cronometru pentru deszăpezire, informează AFP, citată de Agerpres.
Furtuna botezată Filomena a dus la decesul a trei persoane pe teritoriul ţării.
Începând de luni dimineaţă, temperaturi de până la minim minus opt grade Celsius sunt aşteptate pe o mare parte din teritoriul ţării până joi, potrivit Agenţiei meteorologice spaniole (AEMET).
Armata a fost mobilizată pentru deszăpezire pistelor aeroportului din capitală, care a început să se redeschidă treptat duminică după-amiază.
Militarii, dar şi voluntari, au degajat căile de acces către spitalele din capitală, aflate în continuare sub presiune din cauza pandemiei de COVID-19.
Furtuna Filomena s-a deplasat duminică spre nord-estul ţării
Numeroşi alţi madrileni au ieşit cu lopeţile pentru a deszăpezi intrările în imobilele în care locuiesc, în timp ce alţii au practicat, aşa cum s-a întâmplat sâmbătă, schiul în parcuri şi pe străzile oraşului.
Lungi cozi de aşteptare s-au format în faţa puţinelor supermarketuri deschise şi a brutăriilor.
La periferia Madridului, circa 90 de persoane au rămas blocate începând de vineri într-un centru comercial din Majadahonda, accesul fiind blocat din cauza zăpezii, potrivit serviciilor de urgenţă regionale. Acestea îşi făceau aprovizionarea de la magazinele din acest centru.
În urma ninsorilor record în aproape 50 de ani, mai mulţi zeci de centimetri de zăpadă s-au aşternut vineri şi sâmbătă asupra Madridului şi a unei părţi importante din Spania, unde numeroase şcoli şi servicii publice vor rămâne închise la începutul săptămânii.
Potrivit guvernului, traficul era în continuare perturbat pe aproape 700 de drumuri duminică, dar trenurile care vin sau pleacă în direcţia Madrid vor începe să circule progresiv, cu excepţia legăturilor cu regiunile din nord-est, printre care şi Barcelona.